Marius Stan s-a confruntat cu probleme financiare înainte de meciul pierdut cu englezii pe Naţional Arena. "Era să fim puşi în situaţia de a nu juca cu Manchester pentru că cei care se ocupă de administrarea stadionului nu au primit banii înainte de meci aşa cum scria în contract şi nu au vrut să ne lase. În loc să ne gândim la meci şi la problemele legate de joc a trebuit să ne certăm şi să negociem cu cei de la ALPAB, cei care se ocupă de administrarea stadionului, pentru că vroiau să închidă porţile şi să nu lase oamenii să intre pe stadion. Noi nu puteam plăti pentru că era foarte greu să adunăm trei semnături din trei colţuri ale lumii. A trebuit să îl sun pe domnul primar Oprescu, care a intervenit şi căruia îi mulţumesc", a spus Stan.
Acesta a adăugat: "Mai mult, au fost situaţii când nu am avut bani să le plătim masa şi am adus bani de acasă pentru acest lucru. Tot anul trecut, împreună cu fiica mea, am depus garanţii şi am luat un împrumut pentru club pentru a putea primi licenţa. Se putea întâmpla că Stan să crape, dădea o maşină peste el, iar toată familia rămânea pe drumuri. Stupefiant, cei din Consiliul de Administraţie m-au întrebat cinic cine m-a pus să fac asta. După ce au câştigat campionatul, jucătorii au stat două luni cu salariile neplatite, în condiţiile în care toate băncile din ţara asta se roagă de noi să mergem să facem împrumut la ei, ştiind că avem banii de la UEFA, dar n-a vrut board-ul nostru. De ce să le dea acestor sărăntoci salariile? După ce a venit povestea cu acel concediu al meu şi am bătut cu pumnul în masă, abia atunci au catadicsit să semneze contractul de împumut şi jucătorii să fie plătiţi. De la terminarea campionatului, am fost puşi în situaţii umilitoare, dacă vrem să luăm un sul de hârtie igienică trebuie să ne semneze domnul preşedinte al CA. Echipa stă de doi ani de zile în nişte apartamente unde nu am plătit chiria niciodată, poate mâine proprietarul va da toţi jucătorii afară".
Sursă: Mediafax