Cel mai tânăr jucător străin al Asesoftului, 23 de ani, sârbul Aleksandar Vlahovici și-a deschis sufletul pentru site-ul www.ploiesteanca.ro. În continuare, fragmente din spumosul interviu acordat de ”Wlahi”, cel care a avut un cuvânt greu de spus în obținerea titlului de campioni din sezonul trecut (2011-2012).
Ești la al doilea sezon în România. Cum este viața ta în România, la Ploiești?
Zilele mele sunt aproape la fel. Am antrenament de dimineață, apoi iau prânzul cu colegii, mă odihnesc pentru al doilea antrenament, cel de seară. În zilele libere, merg de obicei la București, pentru cumpărături, dar și ca să ne plimbăm.
Ai un fel de mâncare preferat?
Mâncarea nu diferă foarte mult de cea din Serbia, iar eu nu sunt foarte pretențios oricum. Mănânc orice!
Locuiești singur. Ai încercat să îți gătești?
Nuuuu, aș da foc la casă!
Mergi la cinema, ce filme preferi?
Da, chiar merg, la fel, când am timp. Prefer comediile, iar în Serbia se fac multe filme de comedie, pe care le urmăresc. Când am tip, deși sezonul ăsta e foarte ocupat, ies și în club...
Ce crezi despre fetele din România? Ploiești?
Toate sunt amabile, arată bine și vorbesc foarte bine engleză (râde)!
Trei calități pe care le admiri la o femeie?
Trebuie să fie 1. inteligentă 2. să arate bine 3. amuzantă.
Care a fost cel mai drăguț gest pe care o fană l-a făcut pentru tine?
Nici unul, pentru că nu am fane (râde). Serios. De fapt, îmi amintesc că am primit un desen de la o fată, era cu mine, sezonul trecut, când purtam mască. (”Wlahi” a fost lovit în față la un meci cu Dinamo, a avut fractură de piramidă nazală, și pentru a evita un alt accident, a purtat o perioadă mască).
Vlahovici a început baschetul la 8 ani, asta după ce început sportul cu înotul: ” Am și câteva medalii. Oricum, tatăl meu a jucat baschet deci este oarecum o tradiție de familie”. Sașa dezvăluie că visa, însă, să devină fobalist: ”Acum a rămas doar un hobby pe care îl practic vara. La fel și tenisul, alt hobby. Ah, și când am timp merg la meciurile de acasă ale Petrolului, îmi place la nebunie atmosfera de pe stadion”.
”Wlahi” spune că, la Ploiești, îi lipsește cel mai mult familia și, mai ales, fratele lui mai mic: ”Mi-e dor de Serbia, de cuvântul Serbia. Dar niciodată nu fac planuri, numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla. Nu trăiesc în viitor sau în trecut, doar în prezent”.