Simona Halep, 28 de ani, 2 WTA, se pregătește în România pentru turneele din septembrie la care și-a anunțat prezența. Aflat în Australia, antrenorul Darren Cahill a făcut o serie de dezvăluiri pentru Tennis Australia despre relația sa cu sportiva din Constanța.
Darren Cahill asistă la antrenamentele Simonei Halep coordonate de Artemon Apostu-Efremov prin intermediul unei aplicaţii video.
”Mi-ar plăcea să fiu ca o voce a lui Dumnezeu pentru Simona, de fiecare dată când face ceva greşit să audă această voce venind dintr-un colţ al terenului. Încă nu am reuşit să fac asta, dar sper că aplicaţia pe care o folosim se va dezvolta şi voi găsi o cale", a declarat, râzând, Darren Cahill.
Tehnicianul australian a continuat: ”Nu pot vorbi cu ea, dar Simona are un microfon într-un colţ al terenului. Dacă am ceva să îi transmit o fac prin intermediul lui Artie (n.r. Artemon Apostu-Efremov) sau îi scriu un scurt mesaj după exerciţiu. Îi place să facă multe pauze, iar la fiecare 5-10 minute merge în colţul terenului şi verifică telefonul şi continuăm de acolo”.
Darren Cahill a mai dezvăluit, amuzat, că discuția este ”unilaterală” din cauză că doar el o poate auzi pe Simona, nu și invers.
”Ea poate avea un antrenament prost şi îmi spune prin microfon, dar eu nu pot face nimic, stau în Australia şi ascult. De fapt, nimic nu s-a schimbat", a conchis Darren Cahill..