Miodrag Belodedici, invitat de onoare al celei de a cincea ediţii a Cupei Promenada Mall

Comentează

În perioada 9-11 aprilie, Şcoala de Fotbal Prosport şi Promenada Mall vor aduce la Focşani cele mai bune echipe de copii şi juniori din zona Moldovei şi nu numai. Turneul se va desfăşura la nivelul grupelor 2003, 2004 şi 2005 la Sala Sporturilor din Focsani şi va reuni 24 de echipe. FC Vaslui, Ceahlăul Piatra Neamţ, Steaua, Metalosport Galaţi, LPS Vaslui, Steagul Roşu Braşov, Pandurii Tg. Jiu, CSŞ Târgovişte, Junior Galaţi, Oţelul Galaţi,Academia Hagi, Şcoala Dani Coman, Kinder Tg. Mureş sau Sportul Studenţesc au fost invitate la cea de a cincea ediţie a "Cupei Prosport-Promenada Mall".

Anul trecut, Dani Coman invitat de onoare

"La această competiţie vor participa echipe importante. Dacă la a patra ediţie, invitat de onoare a fost Dani Coman, portarul Rapidului, de aceasta data am reuşit să-l convingem pe Miodrag Belodedici să vină la Focşani pentru a urmări acest turneu. Directorul tehnic al loturilor de juniori din Federaţia Română de Fotbal, Miodrag Belodedici, este invitatul de onoare al celei de a cincea ediţii a "Cupei Prosport-Promenada Mall". Acesta ne-a promis că va asista la toate meciurile din cadrul turneului şi va acorda premii câştigătorilor. Cupa Promenada Mall a ajuns la cea de a cincea ediţie şi este un turneu foarte cunoscut în Romania", a spus profesorul Laurenţiu Muscalu. Mai multe detalii despre turneu puteţi afla de pe site-ul clubului www.prosport2009.ro. 

Echipe invitate
Grupa de vârstă 2003
1. Prosport Focşani
2. CSM Focşani
3. Juventus Focşani
4. Otelul Galaţi
5. FC Vaslui
6. LPS Vaslui
7. Ceahlăul Piatra Neamţ 
8. Pandurii Tg. Jiu
9. CSŞ Târgovişte
10. Juniorul Călăraşi 










Grupa 2004
1. Prosport Focşani
2. CSM Focşani
3. Steagul Roşu Braşov
4. Oţelul Galaţi
5. Progresul Focşani
6. Junior Galaţi
7. Şoimii Buzău
8. CSS Călăraşi 







Grupa 2005
1. Prosport Focşani Red
2. Prosport Focşani White
3. LPS Piatra Neamţ 
4. Progresul Focşani
5. Junior Galaţi
6. Şoimii Buzău
7. Oţelul Galaţi 
8. CSM Focşani
9. Metalosport Galaţi








Peste 60 de meciuri in trei zile

Toate meciurile se vor juca in Sala Sporturilor din Focsani şi vor fi conduse de arbitri de la AJF Vrancea. ”Vor fi 60 de meciuri în trei zile şi este nevoie de rezistenţă fizică, dar şi psihică. Se va juca non-stop, de la ora 8.00 până la ora 22.00", a precizat Laurentiu Muscalu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
18:06
Pensia de serviciu pe care o primește fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției: „Nu am stabilit-o eu”
Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete. Sursa foto:  Inquam Photos / George Călin, Hepta
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
Ultimele știri
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
18:16
Un guru în robotică spune că oamenii vor deveni pentru roboți ceea ce sunt câinii pentru noi
18:15
Ian McKellen a uitat o replică în „Stăpânul Inelelor”. Greșeala care a devenit unul dintre momentele emblematice ale filmului
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri