Neymar a semnat pe cinci sezoane cu FC Barcelona. "Neymar nu va câştiga cât Messi, dar se va apropia de salariul lui Kaka. El va avea al treilea sau al patrulea cel mai mare salariu de la Barcelona", a declarat agentul jucătorului, Wagner Ribeiro.
Jucătorul a ajuns deja în Spania şi urmează să fie prezentat la ora 19:15 suporterilor şi să îmbrace tricoul blau-grana. Acesta a făcut şi primele fotografii şi a impresionat prin faptul că nu a renunţat nici la cercei şi nici la şapca sa celebră.
La cei 21 de ani ai săi, Neymar are niște cifre fantastice: a marcat 123 de goluri pentru Santos și 17 pentru echipa națională a Braziliei.