Gigi Becali (56 de ani) se află încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, unde își efectuează condamnarea de 3 ani și 6 luni în Dosarul Sechestrarea de persoane, Dosarul Schimbului de Terenuri cu MApN și Dosarul Valiza. În ciuda acestui fapt, patronul Stelei nu a uitat să facă gesturi umanitare.Ultimul a fost prilejuit de emisiunea ”Acces direct”, de la Antena 1. Finanțatorul din Pipera urmărea situația dramatică a familiei Leoba, care trăiește de azi pe mâine într-un sat din România. Latifundiarul a hotărât să o ajute și l-a sunat imediat pe Ionuț Luțu, fostul fotbalist al Stelei, acum omul său de încredere. ”Domnul Becali se uită la emisiune şi mi-a spus că le va cumpăra o casă în sat. M-a rugat să merg personal acolo şi să găsesc o casă care să fie cât mai aproape de şcoală", a declarat Luțu, la ”Acces direct”.