Iorgulescu a apreciat bugetul unei echipe mai mici va fi acoperit în proporție de 70% prin suma venită din drepturile TV, în timp ce la cluburile importante suma se va ridica la nivelul a 50% din buget.

Potrivit grilei TV pentru sezonul 2015-2016, pentru sezonul regular se va păstra algoritmul de anul trecut, 30% din suma provenită din televizări va fi împărțită în mod egal, iar 70% în funcție de locul ocupat în clasament în anii trecuți.

Tranșa a doua din veniturile TV va fi împărțită cluburilor în mod egal, 50% pentru cele șase echipe participante la faza play-off (30% în mod egal, 70% în funcție de clasamentul anterior) și 50% pentru cele opt echipe din play-out (30% în mod egal, 70% în funcție de clasamentul anterior), pentru a oferi un plus echipelor din play-off, care au acceptat ca în stagiunea precedentă banii din televizări să fie împărțiți în mod egal.

Iorgulescu a precizat că banii vor fi virați începând de marți cluburilor, iar tranșa a doua de la ISB va fi dată cluburilor în ianuarie (circa 600.000 euro), pentru ca diferența să fie dată după încheierea sezonului regulat, în luna februarie.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.