IMG_0650.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Campioană mondială cu ștafeta la 4×200 m liber, anul trecut, multiplă medaliată la CM și CE de natație, olandeza Sharon van Rouwendaal (21 de ani) a câștigat probele de 1.500 m și 200 m fluture, joi, în ziua a doua a Campionatelor Internaționale ale României, găzduite de Bazinul ”Anatolie Grințescu” din Complexul Sportiv Dinamo din București.

Sportiva batavă s-a impus detașat la 1.500 metri liber, fiind cronometrată în 16 minute, 3 secunde și 37 de sutimi. Ea a stabilit și un record personal în această probă, ameliorând vechea sa performanță cu douăsprezece secunde.

În a doua zi a competiției, care s-a desfășurat pe o căldură sufocantă, înotătorii noștri au avut 52 de prezențe pe podium, câștigând 17 titluri, la seniori și la juniori. Printre sportivii care s-au aflat din nou în prim-plan s-a numărat și Daniel Martin (SCM Bacău), care a stabilit recorduri naționale la două categorii de vârstă (15 și 16 ani) la 200 de metri fluture, unde a oprit cronometrul la două minute, șase secunde și 89 de sutimi.

Rezultatele înregistrate ieri, la seniori:
Masculin. 100 m liber: 1. Marius Radu (România) 49,61, 2. Daniel Macovei (România) 50,15, 3. Robert Andrei Glință (România) 50,74; 100 m bras: 1. Andrei Cristian Roman (România) 1:04,44, 2. Ionuț Alin Sarac (România) 1:06,31, 3. Andreeas Dincă (LPS Emil Racoviță) 1:07,25; 200 m fluture: 1. Alexandru Coci (România) 1:59,78, 2. George Eduard Barbu (CSM Pitești) 2:06,19, 3. Daniel Cristian Martin (România) 2:06,89; 800m liber: 1. Ahmed Mathlouthi (Tunisia) 8:03,31, 2. Benoit Debast (Franța) 8:09,54, 3. Alin Alexandru Artimon (România) 8:13,24; ștafetă 4×200 m liber: 1. CSA Steaua București (Bogdan Alexandru Fodor, Valentin Golovca, Cristian Rotundu, Radu Mihai Anghel) 7:54,29, 2. LPS Baia Mare (Mihai Nas, Alex Richard Szilagyi, Andrei Ungur, Florin Coste) 7:57,46, 3. CS Olimpia București (Paul Andrei Roșioru, Andrei Mircea Anghel, Vlad Pațurcă, Radu Duican) 8:01,14.

Feminin. 100 m liber: 1. Ionela Cozma (România) 56,91, 2. Laure Poulet (România) 58,01, 3. Rebecca Maria Pojar (CSM Cluj) 59,84; 100 m bras: 1. Florina Alexandra Ilie (România) 1:12,69, 2. Simona Savastița (România) 1:14,42, 3. Andreea Puchiu (CSA Steaua) 1:14,95; 200 m fluture: 1. Sharon Van Rouwendaal (Olanda) 2:14,28, 2. Bianca Izabella Răduță (România) 2:18,77, 3. Kata Korponay (CSM Cluj) 2:21,95; 1.500 m liber: 1. Sharon Van Rouwendaal (Olanda) 16:03,37, 2. Emilia Colți Dumitrescu (România) 17:53,57, 3. Gabriela Elena Dragomir (CS Farul Constanța) 18:25,60; ștafetă 4×200 m liber: 1. CS Dinamo București (Adriana Corina Morar, Ionela Cozma, Nicoleta Alexandra Zboiu, Daniela Benea) 8:54,06, 2. CSM Cluj (Rebecca Maria Pojar, Sandra Miclăuș Vivoschi, Melissa Octavia Maxin, Kata Korponay) 9:06,37, 3. LPS Baia Mare (Kristina Maria Schneider, Florina Lorena Bud, Melinda Balazs, Paula Reka Orzac) 9:11,58.  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.