“Am o experienţă fantastică în a avea un eliminat în meciurile din cupele europene, aşa că a trebuit să mă adaptez. Dacă iubeşti fotbalul, nu ucizi o astfel de finală acordând al doilea galben pentru un astfel de fault”, a spus, după meci, Mourinho, supărat că unul dintre jucătorii săi, Ramires, a fost scos de pe teren în minutul 85. Apoi, tehnicianul portughez a răbufnit, atacându-l indirect pe omologul său de pe banca Bayernului: “Am jucat de două sau de trei ori împotriva Barcelonei cu un om eliminat. Am fost la Inter şi într-o semifinală de Liga Campionilor am jucat o oră în 10 oameni, tot împotriva Barcelonei. Am plecat la Real Madrid, unde din nou am avut un eliminat într-o semifinală. Acum am revenit la Chelsea şi sunt iar în această situaţie, să am jucător eliminat. Trageţi voi concluziile. Sunt ghinionist. Atât”.
Trofeul, dedicat lui Heynckes
De partea cealaltă, Pep Guardiola a precizat, fericit: “Am jucat un fotbal incredibil de bun, şi când am avut mingea, şi când n-am avut-o. A câştigat echipa mai bună”. Pep nu l-a uitat nici pe predecesorul său de pe banca lui Bayern: “Jupp Heynckes e arhitectul acestei echipe. Vreau să-i dedic lui trofeul”.

Bavarezii, la prima reuşită

Victoria cu Chelsea de la Praga i-a adus lui Bayern prima Supercupă a Europei din istorie. La final, bavarezii au savurat succesul, tonul distracţiei fiind dat de Ribery şi de Lahm. A fost cel de-al 30-lea trofeu pus în joc, primul fiind cucerit în 1983 de Aberdeen în faţa lui Hamburger SV, după 0-0 şi 2-0. Cele mai multe succese în Supercupa Europei le are AC Milan, 5. Acest trofeu a fost adjudecat şi de Steaua în februarie 1987, după un meci disputat cu Dinamo Kiev, scor 1-0, la Monaco.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.