Libertatea: Pandurii sunt pe primul loc…
Petre Grigoraş: Suntem lideri pe criteriul alfabetic, pentru că litera “p” e înaintea “s”-ului steliştilor (râde). E bine că ne facem treaba, dar nu ne hazardăm, pentru că un campionat are 34 de etape. Avem un lot tânăr, care azi poate avea evoluţii excepţionale, iar mâine tinereţea să-l trădeze.
Care e obiectivul?
Să fim undeva între locurile 6-10, dar nu ne împiedică nimeni să urcăm mai sus dacă putem!
Cum l-aţi găsit pe Boutadjine, noua senzaţie a Ligii I?
E “Benzema de România”, că tot are prenumele Karim, la fel ca al atacantului francez de la Real Madrid. Impresarul Lucian Marinescu l-a adus, iar el avea din vacanţă 6 kilograme în plus. Am văzut însă că are calităţi – forţă, tehnică, execuţie – şi l-am oprit. Era dolofănel, dar a avut ambiţie şi într-o lună a slăbit. E un pic istovit, de aceea l-am folosit mai puţin până acum.
Cum reuşiţi să faceţi performanţă cu jucători transferaţi în fiecare sezon?
Până la finalul sezonului, sper să nu mai plece nimeni, pentru că sunt anumite automatisme care se creează şi pe care trebuie să le refacem mereu. E şi mai greu pentru că suporterii s-au învăţat cu un joc bun…
Unii nu văd cu ochi buni că transferaţi fotbalişti din Liga a III-a franceză…
Acolo găseşti jucători buni dacă ştii unde să cauţi. Sunt şi la noi în ligile mici, dar sunt puţini cei care au răbdare să-i caute.
A costat doar 45.000 €
Achiziţionarea atacantului Boutadjine i-a costat pe gorjeni 45.000 €. Fotbalistul a fost descoperit de scouterul Dan Marinache. Înainte să se transfere la Evian a stat o săptămână în probe la Fiorentina. Francezul a semnat pe un an, cu un salariu lunar de 4.000 €. Gorjenii au fost singurii care au dat 100 € pe biletul de avion pentru a-l testa pe jucător, deşi el a fost propus altor 6 cluburi din Liga I.
foto: Gazeta Sporturilor
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024!