Finanțatorul ”șepcilor roșii” este suspectat de evaziune fiscală. Prejudiciile pe care Waler le-ar fi adus Statului se ridică la 18 milioane de euro.

Aproximativ 50 de persoane vor fi duse la sediul DIICOT din Ploiești pentru audieri, în acest dosar.

Florian Walter  nu se află pentru prima dată în atenţia procurorilor DIICOT. În 2012, când s-au verificat transferurile jucătorilor de la ”U” Cluj la Petrolul, cu valoare zero, afaceristul a avut din nou probleme.

În ultima perioadă de timp, la Ploiești se vorbea că Florian Walter va reveni la Petrolul, club cu care a reușit să câștige Cupa României, în 2013.

Pe vremea când se numea Bușcă, Walter a activat și în Consiliul de Administrație a lui Dinamo.

Florian Walter a mai fost în atenţia procurorilor DIICOT Cluj, pe 27 noiembrie 2012, când s-au verificat transferurile jucătorilor de la „U” Cluj la Petrolul, cu valoare zero. A urmat un val de audieri începând cu fostul finanţator, Ioan Mărginean (administrator special) şi toţi jucătorii, ultimii fiind citaţi în calitate de martori. Însă nu s-a pomenit nimic de trimiterea în judecată a celor învinuiţi.

În august 2013, Walter a fost la sediul DIICOT Cluj pentru câteva ore, dar procurorii nu au continuat, atunci, ancheta.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.