Petrolul Ploiești a luat din nou bătaie pe teren propriu, Astra învingând cu 2-1, iar fotbaliștii prahoveni sunt în pragul colapsului. Mijlocașul Victoraș Astafei este ”psihic la pământ”.După încă un meci pierdut pe teren propriu, petroliștii sunt demoralizați. ”Sunt sătul să spun aceleași lucruri. E frustrant când se vede că muncim, facem sacrificii și fără rost. Nu a fost un meci în care să nu ieșim de pe teren epuizați. Psihic suntem la pământ. E greu să ne revenim! Nu vreau să mă gândesc la viitor pentru că deja e o presiune prea mare pe noi”, a spus mijlocașul Victoraș Astafei.