Rafael Nadal l-a angajat antrenor pe conaționalul Carlos Moya. Fostul iubit al Ralucăi Sand, autor de orgii sexuale în timpul turneelor de tenis, abia s-a despărțit recent de canadianul Miloș Raonici.Spaniolul Carlos Moya, fost lider mondial, i-a fost, în trecut, partener de dublu pentru Rafael Nadal și a fost primul care a prezis că băiatul din Mallorca va ajunge numărul 1 mondial. ”Sunt foarte bucuros să anunț că Moya va face parte din echipa mea, alături de unchiul meu, Toni, și de Francis Roig. Este ceva special să-l am pe Carlos în echipa mea, nu doar ca și prieten, ci și ca antreor”, a spus Nadal (30 de ani).
Moya, 40 de ani, s-a despărțit de canadianul Milos Raonici, pe care l-a dus până în finala de la Wimbledon și până pe locul 3 ATP. Moya va activa și ca spcialist la Rafael Nadal Tennis Academy din Mallorca.Nadal a câștigat titlul olimpic, în 2016, alături de Marc Lopez. Este pe locul 9 în clasamentul ATP și în acest an a triumfat de două ori, pe zgură, la Barcelona și la Monte Carlo, având 39 de victorii și 14 eșecuri.