După o lungă perioadă în care a ezitat, Ionuț Lupescu s-a decis şi se va bate cu Răzvan Burleanu, la alegerile de pe 18 aprilie.

”Da, confirm că voi candida. Intru în această luptă ca urmare a discuţiilor, telefoanelor şi mesajelor primite. Am vorbit cu oamenii din fotbalul românesc despre situaţia în care ne aflăm. E o decizie luată cu inima şi nu cu capul. În viaţă mi-au plăcut provocările, iar asta e o provocare importantă.

Nu am nicio garanţie că voi câştiga. Mie îmi era foarte bine unde eram, dar uneori trebuie să ieşi din zona de confort. Cred că sunt suficient de matur şi în putere încât să încerc să schimb ceva în fotbalul românesc”, a spus Lupescu.

Aflat la Cheile Grădiştei cu toată conducerea FRF, Răzvan Burleanu parcă a anticipat candidatura lui Lupescu, iar sîmbătă, şeful FRF a călcat strîmb! Burleanu s-a băgat sâmbătă la o miuţă, în sala de sport a complexului de la Cheile Grădiştei, iar la un moment dat acesta a călcat pe minge şi a căzut, stârnind panică în rîndul celor prezenţi, care au sărit să-i acorde şefului primul ajutor.

Se pare că Burleanu s-a ales cu o luxaţie uşoară. ”Mai greu cu mingea“, au comentat, amuzaţi, cei prezenţi pentru monitorulexpres.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.