Răzvan Lucescu: ”Trebuie să avem umilință și să ne pregătim cu ambiție!”

Comentează

Noul sezon din Liga I va debuta în aproximativ trei săptămâni, iar cluburile din prima ligă au aflat azi programul anului competițional 2014-2015. Dintre cluburile cu mari pretenții din acest sezon face parte si trupa lui Răzvan Lucescu, Petrolul Ploiești, locul trei în stagiunea trecută.

Aflați în cantonament la Maribor, Slovenia, ”lupii” vor debuta în noul sezon cu o ”săptămână de foc”. Mai exact, ploieștenii vor deschide ”balul” cu deplasarea ocazionată de optimile de finală ale Cupei Ligii, noua competiție din fotbalul românesc, acolo unde vor combate împotriva celor de la ”U” Cluj (19 iulie).  A doua deplasare pentru ”găzari” va fi cea din turul doi preliminar din Liga Europa (n.r. Petrolul va juca cu învingătoarea dintre FC Sioni Bolnisi - Georgia și KS Flamurtari - Albania, 24 iulie), urmând ca ”lupii” să bifeze cea de-a treia deplasare la Brașov, prima etapă a Ligii I (25/27 iulie).
În primele două jocuri de pe teren propriu, cu FC Botoșani și Rapid, Petrolul va juca fără spectatori în cele două peluze a stadionului ”Ilie Oană”, ca urmare a sancțiunilor primite de club în urma incidentelor de la partida cu Steaua, din penultima rundă a sezonului trecut.Astfel, după antrenamentul din această dimineață, antrenorul Răzvan Lucescu a oferit cotidianului”Republicanul”primele sale impresii după tragerea la sorți a programului noului sezon: 

“Ambele partide, și cea de la Cluj, cu “U”, din Cupa Ligii, și cea de la Brașov, din campionat, trebuie să le pregătim cu cea mai mare atenție, să nu ne lăsăm surprinși de niște adversari valoroși și nerăbdători să învingă Petrolul. Este un inconvenient major faptul că vom juca pe parcursul unei singure săptămâni de trei ori în deplasare, la Cluj-Napoca, în Europa League, apoi la Brașov, dar nu trebuie să ne plângem! Noi ne-am dorit să ajungem la acest nivel și trebuie să ne respectăm, să respectăm toți adversarii! Petrolul poate face o figură frumoasă, pe toate planurile, cu condiția să avem umilință și să ne pregătim disciplinat și cu ambiție! Este, de fapt, filozofia sportului, în general, și a fotbalului, în special!”

În această seară, de la ora 20.00, ”lupii” vor evolua contra campioanei Maribor, în cantonamentul din Slovenia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
17:55
Un nou atac cu cuțitul în Polonia, comis de o tânără de 21 de ani, deși poliția a inspectat peste 50.000 de școli și a arestat 76 de persoane
17:46
Două tornade au măturat un oraș din Sicilia. Zeci de oameni au ajuns la spital, case și mașini distruse
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...