Reghecampf este foarte sigur pe echipa sa şi crede că Steaua se va impune fără probleme în derby-ul cu Dinamo. "Ne dorim foarte mult să câştigăm meciul, iar acest lucru se va întâmpla. Le promit eu fanilor care iubesc Steaua, iar celorlalţi profesionişti din fotbalul românesc le transmit un singur lucru: Steaua este o echipă foarte puternică, nu foloseşte niciun fel de vitamine, substanţe interzise, ci doar antrenamente", a spus antrenorul Stelei într-o conferinţă de presă.
Acesta a adăugat: "Îmi doresc foarte mult să ne respectăm, să nu ne jignim. Respect ce înseamnă Dinamo, dar când văd astfel de declaraţii îmi dau seama că nu am cu cine să discut. Sunt oameni prea mici, când văd declaraţiile antrenorului sau patronului. Vor fi 40.000 de oameni la meci, doar dacă vor fi 25.000 de stelişti. Probabil că vor fi 40.000 de dinamovişti doar dacă ţin mâinile sus. Este un meci special, dar vom câştiga doar trei puncte. Nu există echipă în România în momentul de faţă care să poată pună probleme Stelei, cu atât mai puţin Dinamo".
Reghecampf a încheiat: "Anul trecut am dorit doi jucători de la Dinamo, pe Nica şi Alexe, şi acum au ajuns în Serie A. Înseamnă că ne pricepem".
Derbyul Dinamo-Steaua se va disputa duminică, de la ora 21.30, pe Arena Naţională.