Chiar se află pe locul 6, la cinci puncte de podium, nu toate lucrurile sunt roz la dacă nou-promovata ASA. După eliminarea din Cupă au ieşit la iveală probleme grave din interiorul clubului.

Directorul general, Daniel Stanciu, l-a dat afară pe directorul general adjunct, Iosif Biro, după ce s-au certat la cuţite. Stanciu vrea şi el să plece, iar Dinamo îl aşteaptă.

Contactat de Libertatea, fostul arbitru Iosif Biro a confirmat incidentul cu Daniel Stanciu: ”Ne-am certat, ca doi cocoşi.  Am crezut că putem lucra împreună, dar avem opinii diferite despre fotbal. Nu-i port ranchiună lui Daniel, dacă mă salută îi întind mâna. Am plecat de la echipă ca să nu mai existe probleme. El a construit echipa”.

iosif biro

Iosif Biro

La rândul său, Daniel Stanciu a comentat nervos: ”M-am săturat de bârfele din fotbalul românesc. Am încetat colaborarea cu Biro pentru că nu era pe aceeaşi lungime de undă. Îmi pare rău de el, dar vreau mai mult de la oamenii cu care lucrez. Ne-am certat, dar nu ne-am bătut. Nici măcar nu l-am înjurat. Voi avea miercuri o discuţie cu responsabilii de la ASA, să văd ce intenţii sunt”.

Demiterea lui Biro nu este pe placul antrenorului Cristi Pustai, cei doi sunt buni prieteni de la Gaz Metan Medaş. Stanciu este tentat să plece de la ASA, iar în locul său ”aripa Mediaş” trage sforile să-l aducă pe Eugen Pârvulescu, fost preşedinte la Gaz Metan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.