„Încă am probleme cu somnul. Tresar involuntar în somn şi mă sperii. Nu pot să dorm neîntrerupt toată noaptea. Iar când mă trezesc, mă bucur că sunt acasă în pat”, a spus Burki.

Roman Burki, portarul Borussiei Dortmund, are coșmaruri : „Parcă aveam o perdea în fața ochilor!”

El a explicat care sunt efectele celor întâmplate asupra persoanelor afectate: „Tulburări de somn. Sau uiţi să mănânci. Sau revezi totul când închizi ochii… Pentru mine a fost rău că a trebuit să jucăm în ziua de după atac. Nu m-am putut concentra. Dacă am fi putut alege, nu am fi jucat niciunul. Parcă aveam o perdea în faţa ochilor. După meci emoţiile s-au dezlănţuit. Toţi jucătorii aveau lacrimi în ochi”, a precizat Burki.

Trei încărcături explozive au fost detonate, în 11 aprilie, în apropierea autocarului echipei Borussia, la scurt timp după ce autobuzul a părăsit hotelul din Dortmund unde a fost cazată formaţia.

Geamurile autocarului au fost sparte şi fundaşul Marc Bartra a fost rănit uşor. Bartra, în vârstă de 26 de ani, a fost transportat la spital cu răni la mână, şi a fost operat cu succes la braţ.

UEFA a decis ca meciul să fie amânat cu 24 de ore, astfel că acesta s-a jucat la 12 aprilie, Borussia Dortmund fiind învinsă cu scorul de 3-2 de AS Monaco.

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Playtech.ro
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)