Academica Argeș a anunțat prin vocea președintelui Dan Lăzărescu că ratarea promovării în Liga 1 este sinonimă cu desființarea echipei.

”Da, este adevărat că se desființează echipa, dar sîntem în discuții să fim preluați de altcineva, mă refer la club, că nu are nici o datorie. Asta nu înseamnă că va rămîne tot Academica, informațiile sunt că noi am încheiat-o cu fotbalul. Am încercat, nu s-a promovat, asta e, probabil că nu a fost să fie.

N-am avut arbitraje, n-am avut nimic de partea noastră, decât profesionalism. Jucătorii sînt liberi, unii și-au și găsit echipe. Îmi pare rău că nu am reușit mai mult, ne-am străduit cât am putut și mă bucur că am făcut-o corect”, a declarat Dan Lăzărescu pentru ilfovsport.ro.

Academica Argeș se află la a treia schimbare de nume, după ce a fost preluată de Moroianu și Lăzărescu.

Inițial, echipa juca la Buftea, sub numele de CS Buftea, societate sportivă înființată în 2005. În 2008, echipa a promovat în Liga a II-a, iar anul următor a fuzionat cu Săgeata Stejaru.

Acum doi ani echipa s-a redenumit din CS Buftea în FC Clinceni după care mutarea la Pitești a însemnat schimbarea numelui în Academica Argeș, se arată pe site-ul gsp.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Știrileprotv.ro
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI