”Cred că pot spune că s-a încheiat cum trebuie, prin prisma faptului că am câştigat. Chiar dacă am câştigat cu 1-0, am avut multe momente bune, dar trebuie să precizez că am avut şi momente moarte în echipa noastră. Trebuie să luăm în calcul şi că am avut multe schimbări, am avut jucători care au debutat şi ţin să-l remarc aici pe Nicuşor Stancu”, a spus „Tata Puiu”.

„Mă bucur că Stanciu a debutat cu gol, dar trebuie să avem răbdare, să nu ne repezim , să nu facem un eveniment special. Trebuie să confirme, să rămână cu picioarele pe pământ. E tânăr, să nu-l transferăm în Italia. Vom analiza dacă va fi titular cu Spania”, a precizat „Tata Puiu”.

Citește și:

FABULOS! S-a ramolit? Anghel Iordănescu a selecționat un fotbalist crezând că este jucător la Pandurii, echipa fiului său!

La Euro 2000, Emeric Ienei l-a botezat Cosmin Cosma pe Comin Contra, iar Helmuth Duckadam nu scoate din Pintilie pe Mihai Pintilii.

Revenind la Iordănescu, acestea a mai spus: ”Am menajat şi câţiva jucători pentru meciul cu Spania, jucători care au dus greul în meciurile din preliminarii. Vom schimba personajele la meciul cu Spania, nu sistemul”.

Selecționerul a adăugat: „Sunt îngrijorat de jucătorii din străinătate, care nu ritmul dorit de noi, pentru că nu joacă la cluburi. Sânmărtean are şi el probleme la Al Ittihad, dar sper să revină cât mai repede la turație maximă”.

Duminică urmează superamicalul cu Spania. „Ne dorim un rezultat pozitiv. Spania e Spania, Spania e campioană mondială (n.r. – ultima deținătoare a trofeului este Germania), Spania e campioană europeană, Spania va veni la București cu toate vedetele”, a mai spus selecționerul, uitând că meciul e programat la Cluj.

Chiar dacă jocul a lăsat de dorit per ansamblu, Iordănescu promite că România nu se va face de râs la Euro: „Va trebui să creştem în joc, să avem altă prestație în Franța. Sunt convins că echipa națională va arăta cu totul altfel, după perioada de pregătire. Lista pentru Euro va rămâne deschisă până după cantonamentul din Italia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.