Astăzi a fost ziua finală a Campionatului European de Gimnastică organizat la Berlin (Germania). O zi în care sportivele din România, Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru, au dominat finala de la sol, urcând pe prima, respectiv a doua poziţie în clasament.
Intrată a cincea în concurs, Sandra Izbaşa, deţinătoarea en-titre a titlului olimpic la acest aparat, şi-a onorat pe deplin cartea de vizită, demonstrând că la sol ora exactă în gimnastica europeană se potriveşte de la Bucureşti. După un exerciţiu cu un ridicat grad de dificultate, Sandra, care la jumătatea anului trecut se mai gândea dacă să facă sau nu gimnastică de performanţă, a fost notată de exigentele arbitre cu 14.500, cea mai mare notă a finalei.
Chelaru a cucerit medalia de argint
Şi pentru ca succesul să fie unul total pentru România, locul secund a fost ocupat de Diana Chelaru, cu 14.475, care a răzbunat astfel locul patru ocupat vineri în finala de la individual compus. Sandra, Diana şi Amelia Racea au reuşit în această competiţie continentală să aducă României două medalii de aur, o medalie de argint şi una de bronz.
Medalii românești la CE de gimnastică 2011
Sandra Izbaşa
aur (sărituri)
aur (sol)
Flavius Koczi
aur (sol)
argint (individual compus)
Diana Chelaru
argint (sol)
Amelia Racea
bronz (individual compus)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_06c5c41d81efd8e3094c9b0ea1ea554b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_44da312b62573c3012e67cdc2988154c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8697870e141d9780b5ac260cf8579ab1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f7a67e749a174f0dc64b6310ff87e513.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_0470c446512fe0ec9b32e58426becf2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f252b03ad4a510728b47e22fbc748045.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.