Steaua a depus la OSIM, la 30 decembrie 2014, o cerere de înregistrare a unei mărci ce are ca reproducere grafică o stea cu opt colţuri, galbenă cu contur albastru, pe care este scris FCSB. Aceasta a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.În urmă cu o lună, Instanţa supremă a anulat printr-o decizie irevocabilă marca Steaua Bucureşti, înregistrată de clubul de fotbal patronat de Gigi Becali, în urma procesului intentat omului de afaceri de Clubul Sportiv al Armatei.
Pentru a folosi în continuare sigla echipei, conducerea campioanei en-titre a fost înştiinţată că trebuie să plătească o sumă de bani.
Gigi Becali nu a fost de acord, iar roş-albaştrii nu vor mai folosi stema echipei. De asemenea, noile culori ale clubului ar fi galben şi albastru. Noua stemă a echipei ar putea fi aceasta: