Mircea Rednic a mai pus pe liber un fotbalist. FC Dinamo București și mijlocașul Gezim Shalaj au convenit de comun acord, încheierea raporturilor contractuale, anunță site-ul oficial al clubului.

Transferat la Dinamo în acest sezon competițional, Gezim Shalaj a adunat, în tricoul echipei din Ștefan cel Mare, 169 de minute în șapte partide din Liga 1.

Dinamo s-a mai despărțit de Aljosa Vojnovic, Ghomsi și Van Haaren, iar pe țeavă mai sunt și alți jucători. 

Planul lui Rednic a fost dezvăluit încă din august de fostul acționar Vasile Turcu.

”Va mai fi o mișcare, în iarnă, cînd vor fi dați jucători afară și domnul Rednic e normal să îi propună patronului să aducă alți jucători, ca să poată să ia comision. Domnul Negoiță, din cîte îl știu eu, nu prea bagă mîna în buzunar și nu o să scoată banul.

Normal că vorbesc din experiență, dacă am fost și eu fript. El are un impresar, pe unul, Marinescu, fost jucător pe la Rapid (n.r. Lucian Marinescu) și cu care a făcut anumite lucruri prin club.

M-a ars cu cîțiva jucători, printre care și Mendy. Nu mă ardea Marinescu fără omul ăsta, care e capul răutăților. Ăla era, săracul, băgat în față.

Dacă îl țin rezultatele, poate emite pretenții și nu știu dacă patronul poate să i le îndeplinească. Mă doare că nu mai vorbesc și alte cluburi. Mai poate să spună și Porumboiu ceva. Se știe treaba de la Standard Liege, cum a plecat ultima dată, de ce a fost dat afară”, l-a acuzat Turcu pe Rednic.

DOSARUL MEDUSA. Cât e frecvența consumului în școli și care e riscul ca elevii români să devină dependenți de droguri
Recomandări
DOSARUL MEDUSA. Cât e frecvența consumului în școli și care e riscul ca elevii români să devină dependenți de droguri

Van Haaren susţine că Mircea Rednic pregăteşte schimbări majore în pauza de iarnă, atunci când ar intenţiona să aducă peste 10 noi fotbalişti în Ştefan cel Mare.

“Antrenorul are totul sub control şi vrea să scape de o mare parte a echipei. Am înţeles că în iarnă se doreşte aducerea a 10-15 jucători noi”, a declarat fostul dinamovist, într-un interviu pentru rijnmond.nl.

Citește și:

 

 

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Ce obiecte nu e bine să ții pe holul de la intrare. Aduc mare ghinion în casa ta
FANATIK.RO
Ce obiecte nu e bine să ții pe holul de la intrare. Aduc mare ghinion în casa ta
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix