Selecţionerul Victor Piţurcă s-a săturat de «haiduci» şi merge pe «soldăţei» în amicalul cu Belgia

Comentează

Naţionala s-a autosurghiunit prin Belgia şi prin Austria, unde vom întâlni marţi Grecia, într-un alt amical, de frica fanilor nemulţumiţi că fotbalul tricolor se joacă mai mult prin sălile DNA.
Mircea Sandu, starostele federal, e în prag de suspendare din Comitetul Executiv al UEFA, după ce a declarat despre forul european din conducerea căruia face parte că e o adunătură de “căcăcioşi speriaţi”, de vreme ce nu se implică în sprijinul FRF, ca să susţină decizia dezafilierii clubului Universitatea Craiova, luată în vară.

Se bazează pe ei în preliminariile CM 2014

În acest peisaj, singurul care rămâne limpede pare selecţionerul. Victor Piţurcă a uimit întregul fotbal românesc cu decizia de a-i lăsa în afara lotului pe Mutu sau pe Tamaş şi de a chema la amicalele cu Belgia şi cu Grecia jucători tineri şi neexperimentaţi, precum fundaşii Marian Pleaşcă şi Vlad Chiricheş, mijlocaşul Mihai Pintilii (toţi Pandurii Tg. Jiu) sau fundaşul Paul Papp (FC Vaslui), viitoarele sale pariuri în lupta pentru calificarea la Mondialul din 2014.
Toţi fotbaliştii au relaţii stabile, nu ţin prima pagină a ziarelor de scandal şi sunt dornici de afirmare. Perfecţi pentru proiectul gândit de Piţi.

Marian şi Jeanina

Marian Pleaşcă, zis “Bănel II”, e student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi îşi împarte timpul liber între antrenamente, facultate, examene şi iubita sa, Jeanina (22 de ani), absolventă a unei şcoli sanitare.

Mihai şi Gabriela

Mijlocaşul central defensiv Mihai Pintilii şi-a întemeiat deja o familie încă din 2007, pe când avea doar 20 de ani. Are o fetiţă, Raisa (4 ani), de care se ocupă mai mult soţia sa, Gabriela.

Vlad şi Sabrina

Viitorul stelist Vlad Chiricheş, originar din Bacău, adoră vacanţele exotice cu logodnica sa, Sabrina, stabilită de ceva timp la Londra. În ultima vacanţă, cei doi îndrăgostiţi s-au pozat pe celebrul stadion al Arsenalului, Emirates Stadium.

Are iubită sportivă

Paul Papp face parte dintr-o familie numeroasă, cu opt copii, el fiind cel mai mare. “Vidici” e ajutorul de nădejde al tatălui său, care munceşte în Spania. Paul se iubeşte cu Mihaela, fostă baschetbalistă. Fotbalistul o surprinde mereu, ultima dată făcându-i cadou o vacanţă romantică în Republica Dominicană.
fotografii: Gabriel Pătruţ

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
22:45
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
22:16
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
22:02
Toate magazinele Metro au fost confiscate de stat în Rusia, după ce Putin a semnat decretul: „Administrare temporară”
21:42
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
TRENDING
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
21:50
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri