După câteva zile de ploaie, pe Litoral a apărut miercuri soarele. La antrenamentele au mai fost prezente Irina Begu și Sorana Cîrstea. Monica Niculescu este așteptată să revină din Elveția și să intre în programul echipei.

Britanicele, în frunte cu Joana Konta, au luat deja contat cu zgura de la clubul IDU, din Mamaia. Căpitanul nejucător al britanicelor, Anne Keothavong, le-a convocat pe Johanna Konta (7 WTA), Heather Watson (110 WTA), Laura Robson (209 WTA) şi Jocelyn Rae (105 la dublu).

Simona Halep se pregătește cu zâmbetul pe buze pentru confruntarea cu Marea Britanie din Fed Cup | GALERIE FOTO&VIDEO

Biletele pentru întâlnirea România – Marea Britanie, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup by BNP Paribas, au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilete.ro.

Preţul unui bilet este de 90 de lei/zi, iar pe o comandă pot fi achiziționate cel mult două bilete pentru fiecare din cele două zile.

Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Marea Britanie, meci din play-off-ul Grupei Mondiale II, are loc în perioada 22-23 aprilie 2017, la Tenis Club IDU, Mamaia, Constanța.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (22 aprilie), urmând ca duminică (23 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu.

Simona HalepIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.