Simona Halep (25 de ani) a avut, duminică, o zi dedicată în exclusivitate copiilor. Cea mai bună sportivă a României (locul 4 WTA) a dat autografe și s-a jucat cu micuții.
Momentul s-a derulat la clubul de tenis deținut de Dinu Pescariu, fost jucător în echipa de Cupa Davis a României. Sute de micuți au ținut să schimbe mingi cu campioana și să îi ”fure” autograful.A fost încă un moment în care Simona Halep, care l-a avut aproape pe antrenorul Darren Cahill, s-a ”încărcat” cu energie, în perspectiva sezonului viitor. Simona a ”stat la pupat” și le-a făcut de plac micuților.Fostul fotbalist stelist Cătălin Munteanu și-a adus fetița la întâlnirea cu Simona Halep.