Ilija Pantelici, unul dintre cei mai mari portari iugoslavi din istorie, a murit astăzi, la vârsta de 72 de ani, din cauza unui infarct. Înainte să se apuce de fotbal, la 15 ani, a practicat, rând pe rând, atletism, volei şi baschet. S-a hotărât să rămână pe dreptunghiul verde, unde a avut un succes deosebit. A ajuns cu Iugoslavia în finala Campionatului European din 1968, când a pierdut ultimul act împotriva Italiei, chiar în "Cizmă", după două meciuri. În primul a fost 1-1. În al doilea, la "rejucare, a fost 2-0 pentru "squadrra azzura". A făcut parte, de asemenea, din prima generaţie a celor de la Vojvodina Novi Sad care a câştigat campionatul în Iugoslavia, în 1965-1966. Pantelici s-a transferat apoi în Franţa, unde a jucat la Paris Neuilly, Olympique Marseille, Bastia şi PSG. În Hexagon a câştigat un titlu, cu Marseille, şi o cupă, cu Bastia. În echipa naţională a strâns 18 selecţii, în perioada 1964-1968. Ilija Pantelici era încă activ în fotbal, conducând şcoala de fotbal din Novi Sad care-i poartă numele. Pantelici va fi înmormântat joi, la Novi Sad.
Ilija Pantelic a trecut printr-o cumpănă teribilă, împreună cu colegii de la Vojvodina Novi Sad. A supravieţuit unui accident aviatic. De bucuroşi că au scăpat din teribila încercare, jucătorii de la Vojvodina Novi Sad au făcut o poză de grup dchiar lângă aparatul de zbor prăbuşit. Ilija Pantelici se mai lăuda că a fost unul dintre puţinii portari din lume care i-au apărat un penalty celebrului Pele.