Șumudică mai vrea doi români la Kayserispor. Un rapidist și un stelist pe lista tehnicianului. Șumudică a reușit minuni cu Kayserispor, echipă aflată pe locul 4 (22 de puncte din 12 meciuri), în fața celebrei Fenerbahce.Șumudică, încurajat de rezultatele bune, vrea să-și completeze „colecția” de români. În acest moment, el îi are în subordine pe Silviu Lung junior și pe Cristian Săpunaru, dar și alți doi jucători trecuți prin Liga 1: Tiago Lopes (ex-CFR Cluj) și Rick Boldrin (ex-Steaua/FCSB).
Șumudică a pus ochii pe Alex Ioniță II, de la Astra Giurgiu, pe care l-a ochit și conducerea de la CFR Cluj. „Orice e posibil în iarnă în ceea ce-l privește pe Ioniță, doar că patronul Ioan Niculae nu va accepta să-l cedeze pe un preț derizoriu pe fotbalistul pe care a plătit 600.000 de euro în ianuarie 2014. „Jucătorul mai are contract cu Astra încă un an și jumătate, iar clubul va negocia la sânge pentru o sumă cât mai bună”, au declarat surse din cadrul clubului giurgiuvean pentru gsp.ro.Un alt jucător dorit de Șumudică este Claudiu Keșeru, care este în impas la Ludogoreț Razgrad. În ciuda faptului că a marcat la foc automat, din acest sezon a devenit rezervă, „clanul brazilienilor” punându-l la colț.S-a vorbit despre varianta FCSB, dar jucătorul are un salariu cu mult mai mare decât plafonul de la echipa lui Gigi Becali. Șumudică a asistat la partida Ludogoreț - Istanbul Bașakșehir, scor 1-2, din grupele Ligii Europa. Presa bulgară a anunțat că Șumudică a venit pentru Keșeru.Orădeanul a marcat 12 goluri în acest sezon, deși a fost de multe ori rezervă, iar când a intrat nu i s-au oferit multe minute.Un alt jucător din Liga 1 care ar putea ajunge la Kayserispor este William De Amorim. Jucătorul pe care Șumudică îl știe bine de la Astra a fost trecut pe linie moartă de FCSB, care preferă să-i utilizeze pe Florinel Coman și pe Florin Tănase pe acea poziție.CITEȘTE ȘI: