Francesco Totti

Familia a fost prezentă alături de Francesco Totti la meciul său de adio. (FOTO: EPA)

Familia a fost prezentă alături de Francesco Totti la meciul său de adio. (FOTO: EPA)

Totti, care a avea 16 ani când a debutat în tricoul lui AS Roma, a agățat ghetele în cui după 786 de partide disputate în tricoul formației din capitala Italiei, al cărei căpitan a devenit la 22 de ani. El a marcat 250 de goluri în campionatul Italiei (Serie A) și 307 în toate competițiile. Francesco deține recordul pentru cel mai în vârstă fotbalist care a înscris în Liga Campionilor (38 de ani și 59 de zile), a strâns 58 de selecții în naționala Italiei, cu care a devenit campion mondial în 2006. La nivel de club, Totti a câștigat Serie A (2001), Cupa Italiei (2007, 2008) și Supercupa Italiei (2001, 2007).

Philipp Lahm

Philipp Lahm a jucat ultimul meci din carieră pe 20 mai 2017. (FOTO: EPA)

Philipp Lahm a jucat ultimul meci din carieră pe 20 mai 2017. (FOTO: EPA)

Philipp Lahm (33 de ani) este un al nume mare al fotbalului mondial care și-a încheiat cariera de jucător la sfârșitul sezonului 2016-2017. Ca și Totti, fundașul german s-a aflat sub contract cu un singur club (Bayern München) pe toată durata carierei la seniori (2002-2017), cu un intermezzo la VfB Stuttgart (2003-2005), unde bavarezii l-au împrumutat pentru a căpăta experiență. Lahm a câștigat Liga Campionilor (2013), Cupa Mondială )2014), de opt ori campionatul Germaniei (Bundesliga), de șase ori Cupa Germaniei, de trei ori Supercupa Germaniei, Cupa Ligii Germaniei, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.

Harta statelor americane care vor interzice avortul după decizia Curții Supreme a SUA. Ce state vor continua să ofere femeilor dreptul la avort
Recomandări
Harta statelor americane care vor interzice avortul după decizia Curții Supreme a SUA. Ce state vor continua să ofere femeilor dreptul la avort

Xabi Alonso

Xabi Alonso și-a luat rămas bun de la suporterii lui Bayern alături de copiii săi. (FOTO: EPA)

Xabi Alonso și-a luat rămas bun de la suporterii lui Bayern alături de copiii săi. (FOTO: EPA)

Spre deosebire de primii doi fotbaliști amintiți, Xabi Alonso (35 de ani) nu s-a remarcat prin fidelitatea față de un club, ci prin faptul că a jucat la trei echipe uriașe. Spaniolul a debutat la Real Sociedad (2000-2004), perioadă în care a bifat și un împrumut la Eibar (2000-2001). Ulterior a jucat pentru Liverpool (2004-2009), Real Madrid (2009-2014) și Bayern München (2014-2017). Xabi Alonso are un palmares impresionant: este, printre altele, campion mondial (2010), dublu campion european (2008, 2012), campion al Spaniei și triplu campion al Germaniei și a câștigat de două ori Liga Campionilor (2005, 2014).

John Terry

John Terry s-a despărțit de fanii lui Chelsea cu ochii în lacrimi. (FOTO: EPA)

John Terry s-a despărțit de fanii lui Chelsea cu ochii în lacrimi. (FOTO: EPA)

Dacă ceilalți trei fotbaliști menționați în acest articol au agățat ghetele în cui, John Terry (36 de ani) nu a luat încă o hotărâre în privința carierei de jucător după despărțirea de Chelsea, produsă pe 21 mai, după 717 meciuri în tricoul londonezilor. Totuși, fundașul englez a mărturisit că “îmi e greu numai să-mi închipui cum ar fi să joc pentru altă echipă”, ceea ce sugerează că șansele de a-și continua cariera sunt mici. Cu Chelsea, al cărei tricou l-a purtat începând din 1998, John Terry a câștigat Liga Campionilor (2012), Liga Europa (2013), de câte cinci ori campionatul Angliei și Cupa Angliei, de trei ori Cupa Ligii Angliei și de două ori Supercupa Angliei.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Traperul MobTrap, făcut KO de un poliţist pe care l-ar fi înjurat. I-a spus agentului şi că e cel mai mare artist din Cluj
Observatornews.ro
Traperul MobTrap, făcut KO de un poliţist pe care l-ar fi înjurat. I-a spus agentului şi că e cel mai mare artist din Cluj
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
Ce le-a spus polițiștilor șoferul care l-a ucis pe băiatul de 4 ani din Buftea. În mașină se aflau doi frați ai victimei
Știrileprotv.ro
Ce le-a spus polițiștilor șoferul care l-a ucis pe băiatul de 4 ani din Buftea. În mașină se aflau doi frați ai victimei
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro