Sascha Lewandowski (foto) a fost găsit mort, miercuri după-amiază, în locuința din Bochum.  Fostul antrenor al lui Bayer Leverkusen și al lui Union Berlin avea 44 de ani, iar poliția bănuiește că s-a sinucis.

Circumstanțele în care s-a produs decesul lui Sascha Lewandowski sunt încă neclare, dar ceea ce i-a făcut pe polițiști să ia în calcul varianta sinuciderii este trecutul recent al fostului antrenor. În luna februarie, pe când pregătea divizionara secundă Union Berlin, Sascha Lewandowski a anunțat că este bolnav, pentru ca în martie să admită că suferă de sindromul burnout și să-și rezilieze de comun acord contractul cu gruparea din capitala Germaniei.

Pe lângă riscurile referitoare la sănătatea mea, trebuie să admit că momentan îmi lipsește energia de care are nevoie un antrenor pentru a lucra și pe care ar merita-o echipa. Medicul meu consideră că va dura luni, până când voi redeveni cel care am fost. (Sascha Lewandowski, în martie 2016)

Potrivit Wikipedia, în psihologie, sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai frecvent în epoca modernă și conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții individului.

Sascha Lewandowski a antrenat de-a lungul timpului mai multe echipe de juniori, dar cele mai importante momente ale carierei lui s-au consumat pe băncile tehnice ale lui Bayer Leverkusen (2012-2013, 2014) și Union Berlin (2015-2016).

Aproape că nu ne vine să credem că Sascha Lewandowski este mort. A fost un om minunat, care a pus toată energia și toată pasiunea în ceea ce a făcut. (Rudi Völler, directorul sportiv al lui Bayer Leverkusen)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.