Aflat la meciul cu numărul 46 pentru echipa de rugby a României, Valentin Popârlan (28 de ani) și-a sărbătorit ziua de naștere chiar în ziua meciului cu Spania, din prima etapă a World Rugby Nations Cup. Jucătorul de linia a doua a părăsit terenul cu o contuzie, însă din fericire nu este vorba despre o accidentare gravă, el putând participa la turul de onoare de după meci, alături de colegii săi.
Vali Popârlan a participat la Cupa Mondială din 2011, jucând patru meciuri, dintre care unul ca titular. El își dorește, desigur, să fie prezent și la ediția din toamna ce vine, în Anglia.
În afara meciului de vineri, cu Spania, naționala de rugby a mai disputat alte trei partide pe 12 iunie, câștigându-le pe toate: 30-8 cu Argentina A (2013), 23-21 cu Argentina A (2012) și 17-11 cu Namibia (2009).
Pe 12 iunie și-a mai sărbătorit ziua de naștere și Andrei Bătrân, component al echipei de rugby a României medaliată cu bronz la ediția din 1996 a Campionatului Mondial de juniori.
Foto: Vali Popârlan a sugerit o accidentare ușoară în meciul cu Spania / Foto: Marian Burlacu