Portarul costarican Keylor Navas a semnat un contract pe 6 ani cu Real Madrid, după ce a trecut cu bine vizita medicală. Navas a parafat înţelegerea în prezenţa preşedintelui Florentino Perez şi a fost prezentat oficial pe stadionul ”Santiago Bernabeu”.
Navas va purta la ”galactici” tricoul cu numărul 13. Real a plătit lui Levante aproximativ 10 milioane de euro în schimbul portarului costarican.
Navas a anunţat că va lupta pentru postul de titular. "Sunt foarte fericit pentru această nouă experienţă. Să joci la Real Madrid reprezintă o mare responsabilitate. Voi lupta pentru locul de titular. Îi multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat să îmi îndeplinesc visul. Este cea mai importantă zi din cariera mea şi vreau să îi mulţumesc Realului că a avut încredere în mine. Sunt foarte fericit că am ajuns la cel mai mare club din lume”, a declarat Navas la conferinţa de presă.