Număr dosar: 3134/ 3/ 2009. Materie juridică: penal. Obiect: infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/ 1994, Legea 241/ 2005). Astea sunt cifrele seci de la ÎCCJ. 13.000.000 $ nedeclaraţi, Federaţia Română de Fotbal şi patru cluburi păgubite în transferuri de jucători.
48 de termene, 1.329 de zile de procese, 11.000 de pagini de dosar. Achitaţi de o instanţă, Tribunalul Bucureşti, în aprilie anul trecut, inculpaţilor le-au copt-o procurorii cu un recurs de “doar” 233 de file.
De regulă, ÎCCJ a mărit pedepsele
Completul care judecă “Dosarul transferurilor de fotbalişti” e format, potrivit luju.ro, din Lavinia Lefterache, Lucia Tatiana Rog şi Corina Jîjîie, ultima fiind chiar preşedinta Secţiei Penale de la Înalta Curte.
Ce poate decide instanţa supremă? În multe cazuri, măreşte pedeapsa, dar... poate menţine sau micşora pedepsele Curţii de Apel, poate întoarce cauza spre rejudecare fie la tribunal, fie la Curtea de Apel sau chiar achita inculpaţii!
Nimeni nu-şi permite să facă vreun pronostic. E de semnalat şi faptul că Ioan Becali, Jean Pădureanu şi George Copos pot beneficia de prevederile art. 60 din Codul penal, potrivit căruia bărbaţii care au peste 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat “după executarea unei treimi din pedeapsă”.
Cuprins:
Sebastian Bodu (42 de ani), cel care a pornit investigaţia în dosarul transferurilor de fotbalişti, în perioada în care a activat ca şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (2005-2007), aşteaptă cu interes verdictul ÎCCJ.
“Nu ştiu ce verdict se va da în dosar, dar aştept şi eu cu interes această decizie”, a declarat Bodu.
Europarlamentarul a adăugat: “Când am demarat aceste investigaţii, nu m-am gândit că voi crea valuri în fotbalul românesc. Am urmărit doar litera legii, lucru pe care, de altfel, trebuiau să-l facă alţii înaintea mea”.
Omul care a instrumentat “Dosarul transferurilor” a conchis: “Acest proces nu reprezintă nici pe departe o victorie personală. Mi-am făcut doar datoria”. (Ciprian Iana)
Avocaţii au găsit motive ciudate pentru care nu ar trebui să se facă închisoare. Apărătorii lui Cristi Borcea au spus în faţa celor trei judecătoare ca ”a lucrat unde a lucrat”, înţelegându-se că fostul acţionar al ”câinilor” a avut un post în MI sau alte structuri.
”E un familist convins”, au mai spus ei (n.r. a divorţat acum doi ani). Şi au avocaţii lui George Copos au apelat la familie: ”Din cauza momentelor prin care trece, nu poate merge la nunta fiicei sale”. Alexandra se căsătoreşte luna viitoare cu un american.
Corina Jîjîie. Preşedinte al Secţiei Penale a ÎCCJ, procuror timp de 22 de ani (1980-2002), a decis în 2010 arestarea judecătorului Florin Costiniu, preşedinte al Secţiei Civile de la Înalta Curte!
Lavinia Lefterache. Judecător la ÎCCJ din 2011, a fost în completul care l-a condamnat la 7 ani pe fostul ministru Ioan Mureşan (mai 2012), apoi a fost în completul care l-a achitat pe fostul ministru Şerban Mihăilescu în Dosarul "Armele de vânătoare" (2012)
Lucia Rog. Magistrat la Tribunalul Bucureşti din 2006, a fost membru în completul care i-a achitat pe Gigi Becali în "Dosarul schimburilor de terenuri cu MApN" (2012) şi pe Adrian Năstase în "Dosarul Mătuşa Tamara" (2011).
Ioan Becali a ieşit resemnat, vineri, de la ultimul termen din Dosarul Transferurilor: ”Nu ştiu ce se va întâmpla şi rspect decizia oricare ar fi ea. Dacă intru la inchisoare, nu este o sperietoare. Ma duc la puşcărie, mă mai liniştesc şi ies afară. Ce e puşcaria, e vreun urangutan?”.
Despre incidentul de vineri, de la intrare, cand a lovit un cameraman cu capul in piept, el a spus că nu trebuia să stea nimeni în faţă, că nu vrea să îşi spargă capul în camerele de filmat.
Gigi Becali nu are emoţii, deşi azi s-ar putea pronunţa verdictul şi în cazul lui, în care e judecat pentru schimbul de terenuri cu MapN: ”Mai degrabă, am emoţii pentru Mihai Stoica. Am vorbit cu el şi am stabilit ca, în cazul în care el va fi închis, să am grijă de familia lui. I-am mai promis că funcţia de manager nu va fi ocupată de nimeni. Cât timp ar fi fi la închisoare, jucătorii ar evolua cu numele său pe tricouri. Mai mult, am contract cu un penitenciar şi aduc deţinuţi să muncească la sere. Aşa o să încerc să îl aduc şi pe el să mâncăm o roşie împreună".