Singur pe un drum de ţară, între localităţile maramureşene Păuliş Lunca şi Mintia, Vălean a „copt” un scenariu la care o minte normală nu s-ar fi gândit. Bărbatul a pus mâna pe telefon şi a strigat în gura mare că doi necunoscuţi l-au atacat, l-au bumbăcit puţin, i-au furat 82 de lei şi, în bătaie de joc, i-au aruncat bagajul în Mureş.
După circul pe care l-a făcut la 112, omul a ajuns, aşa cum şi-a dorit, la Deva, cu maşina poliţiei, fără să scoată un ban din buzunare. Numai că, în anchetă, bărbatul a cedat insistenţelor judiciariştilor de a detalia presupusul atac şi a mărturisit, până la urmă, nu înainte de a simula o stare de rău, că totul a fost doar o farsă.
Cu jumătate de gură el a spus că voia, de fapt, să nu mai meargă pe jos atâta drum pentru că bani de transport nu avea. Gluma nesărată pe care a făcut-o l-a aruncat pe glumeţul inconştient în afara legii şi l-a costat mai mult decât un bilet de autobuz.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.