Accident în județul Cluj, duminică seară, în jurul orei 19:00, pe DN1C, pe raza localității clujene Răscruci.. În urma incidentului rutier, o femeie a murit la doar 3 metri de întrarea în curte.
Potrivit primelor informații, o femeie din Gherla, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN1C, în județul Cluj, dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, ajunsă pe raza localității Răscruci, a surprins și accidentat grav o femeie în vârstă de 59 de ani din localitate, angajată în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat și semnalizat corespunzător cu trecere pentru pietoni, potrivit dej24.ro. În urma apelului la 112, la fața locului a intervenit un echipaj de prim-ajutor SMURD, dar și polițiștii.
Ajuns la locul accidentului, personalul medical a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare, victima fiind găsită în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse de medici, după aproximativ 40 de minute, femeia a fost declarată decedată.
Se pare că victima tocmai ieșise de la o casă de rugaciune din apropiere și se îndrepta, alături de câteva localnice, spre casă. Mai avea de parcurs o distanță de aproximativ trei metri până la intrarea în curte.
Circulația pe DN1C între Dej și Cluj-Napoca s-a desfășurat cu dificultate câteva zeci de minute pe perioada cercetărilor făcute de polițiști. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia din Răscruci.