Copilul nu putea să spună nimic când m-a revăzut. Plecasem de acasă cu cinci săptămâni în urmă, secretar de stat, veneam ministru. Copilul venea la mine, voia să mă atingă, dar îmi era frică să îl ating.

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru:

Vizibil emoționat, ministrul a continuat să spună că acum, când reușește să ajungă acasă, copilul lui stă lipit de el.

“Îmi simte lipsa, dar au fost momente importante. Mă înțelege, înțelege situația și vrea să se facă în continuare doctor. Și ăsta este un lucru important”, a spus ministrul.

Nelu Tătaru a povestit și prin ce a trecut și ce a trăit soția sa în perioada în care el a lipsit de acasă.

“Soția mea a avut răbdare și înțelegere. A fost o perioadă grea, în care a fost și mama, și tată, dar a înțeles și momentul, și menirea, și importanța a ceea ce am traversat cu toții”, a adăugat Nelu Tătaru.

Ministrul sănătății a ținut să menționeze că nu doar el a trăit aceste momente, ci și toți medicii, toate cadrele medicale din spitale.

I-am văzut pe medici la începutul pandemiei dezorientați, deznădăjduiți, acuzând, nu ostentativ, o lipsă, ci expunerea și imposibilitatea de a-i ajuta pe alții.

Nelu Tătaru:

Acela a fost, spune ministrul “cel mai important moment, când am simțit că trebuie să fiu acolo”, dincolo de orice frustrare personală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.