Liderul autoritar a spus că este împotriva folosirii de arme nucleare în Ucraina, dar nu a precizat dacă preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să lanseze un astfel de atac.

Tot în cadrul interviului, Lukaşenko a afirmat că Moscova a fost nevoită să acţioneze deoarece Kievul „provoca Rusia”.

„Dar nu sunt suficient de implicat în această problemă pentru a spune dacă (războiul – n.r.) merge conform planului, cum spun ruşii. Spun ce simt eu”, a declarat Lukaşenko de la Palatul Independenţei din Minsk.

Vreau să subliniez din nou: simt că operaţiunea asta trenează.

Aleksandr Lukaşenko:

Belarus este un aliat apropiat la Rusiei. Unele trupe ruseşti au fost trimise în Ucraina de pe teritoriul Belarusului, iar Lukaşenko şi-a exprimat public sprijinul pentru Putin. Asta a atras cu sine critici, dar şi sancţiuni internaţionale împotriva Minskului.

Cu toate astea, în interviul pentru AP, Lukaşenko a spus că el şi ţara sa sprijină pacea şi au făcut apel în mod repetat la încetarea „războiului”, un termen pe care Kremlinul refuză să îl folosească și care numește invazia „operaţiune militară specială”.

„Categoric nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem totul acum pentru a nu exista un război. Datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia”, a mai declarat Lukașenko.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.