O valiză suspectă a fost descoperită duminică dimineața, între două mașini, în parcarea unui bloc din Pitești. Aproximativ 70 de oameni au fost evacuați, iar cei care nu au vrut să plece de acasă au fost rugați să se îndepărteze de geamuri.
Anunțul a fost făcut la 112 de un trecător, după ce a văzut valiza abandonată între cele două autoturisme. Parcarea se află pe strada Iancu de Hunedoara, scrie Mediafax.
La fața locului au sosit mai multe echipe de intervenție și au realizat un perimetru de siguranță. Pirotehniștii urmează să stabilească dacă valiza reprezintă vreun pericol.
Totodată, la fața locului a sosit și o ambulanță SMURD, care este pregătită să acorde ajutor medical în caz că situația o va impune.