Alexandru Rafila: Dacă ne ținem serios de treabă, spre sfârșitul anului o să ajungem undeva aproape de imunitatea colectivă

Comentează
Arhiva foto

Fost reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila a precizat, luni seară, la Antena 3, că imunitatea de grup se realizează acum în două feluri: prin vaccinare și după trecerea prin boală.

Alexandru Rafila crede că, până la finalul anului 2021, se pot vaccina încă 3-4 milioane de oameni, ceea ce va face ca România să se apropie de imunitatea colectivă.

„Dacă elanul ăsta legat de vaccinare reușește să ne țină până la jumătatea lunii decembrie, să putem să vaccinăm încă 3-4 milioane de persoane, plus cei care au trecut prin infecție (există un raport de 1 la 5 între cazurile diagnosticate și cele nediagnosticate, care fac forme ușoare), o să ajungem probabil, spre sfârșitul acestui an, dacă ne ținem serios de treabă, undeva aproape de imunitatea colectivă, în jur de 70% poate și mai mult”, a spus Alexandru Rafila.

„Și atunci discutăm de revenirea la normalitate, de un număr de cazuri care poate să crească în valurile 5 și 6, dar care nu pun probleme sistemului de sănătate, care permit desfășurarea activităților economice, așa cum se întâmplă în toate țările din UE care au atins acest prag de imunitate colectivă”, a declarat Alexandru Rafila.

Cred că de sărbători am putea să discutăm de faptul că suntem la lumină. Lucrul care este cel mai important, de departe, este că situaţia de acum nu se va mai repetaAlexandru Rafila:

Deputatul PSD a explicat că, pe baza cifrelor OMS, România are rata de reproducere bazală 1,02, adică o rată care arată că am trecut din zona de creștere într-o zonă de stabilizare.

„Dacă noi o să stăm însă 4 săptămâni în jur de 1, n-o să scadă numărul de cazuri, se va ajunge în situația în care spitalele vor fi suprasolicitate, pentru că pacienții ăștia mulți tot vin în fiecare zi... și lucrul ăsta va duce la creșterea mortalității. Nu vreau să mă gândesc să avem 600-700 de decese pe zi”, a menționat Alexandru Rafila.

„Luna asta de solidaritate pe care o propun din îngrijorare și pentru faptul că dacă facem efortul ăsta, scăderea de pe platou va fi evidentă, pe de o parte. Ăsta e un mare beneficiu pentru că mai ușurezi spitalele și n-o să fie la fel de multe decese”, a spus Alexandru Rafila.

Creșterea cea mai rapidă a numărului de cazuri care ne-a adus pe primul loc în Europa a avut loc în perioada 22-24 septembrie, „la două săptămâni de la Untold, dar probabil că asta este o coincidență”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
06:45
Un zgomot misterios de la Ambasada Rusiei din Viena i-a chinuit luni întregi pe locuitorii din zonă. Ce au descoperit autoritățile
06:30
Un mecanic recomandă mașina care merită cumpărată la mâna a doua, deși nu își justifica prețul când era nouă: „Era prea scumpă pentru ce oferea”
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă