Un grup format din 17 persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au ieșit marți, 14 noiembrie, din Fâșia Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah și se află în Egipt, în drum spre Cairo, anunță Ministerul român al Afacerilor Externe. Ei se alătură celor 220 care au părăsit deja Fâșia Gaza și care, între timp, au fost repatriați.
„Cei 17 cetățeni români și familiile acestora au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în R.A. Egipt, urmând a fi însoțiți până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE”, menționează MAE, adăugând că aceștia vor ajunge în România în perioada următoare.
De asemenea, ministerul precizeză că menține „dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate”.
Până acum, în România au ajuns 220 de cetățeni români și membri de familie care au fost evacuați din Fâșia Gaza.
Primii români evacuaţi din Fâșia Gaza, 93 de persoane, au ajuns la București pe 8 noiembrie. Un al doilea grup, format din 41 de români, a aterizat în România pe 12 noiembrie, iar alte 86 de persoane au sosit în România în noaptea de 13 spre 14 noiembrie.
Aproximativ 360 de români au solicitat să fie scoși din Fâșia Gaza.
Foto: MAE
AlexandraMilu 15.11.2023, 00:57
Doamne ajuta sa fie bine!
asdqaz 15.11.2023, 01:02
haai cu totii acasa cat mai repede
Irinel 15.11.2023, 01:08
Ii asteptam sa vina sanatosi si cu ganduri bune.
Irinel 15.11.2023, 01:21
Ii asteptam sa vina sanatosi si ganduri bune.
ArsenieReloaded 15.11.2023, 07:01
sunteti intregi la cap? sa vina acasa? sunt niste refugiati care din intamplare au si cetatenie romana. Cum nici tarile arabe nu primesc palestinieni, de frica si-au adus aminte ca au un pasaport romanesc uitat prin sertar. A fost alegerea lor sa aleaga "libertatea" din palestina. Dar stati linistiti, pleaca la rudele din franta, belgia, olanda.