Amazon lucrează la realizarea unor ochelari inteligenți dotați cu asistentul virtual Alexa și sunet transmis prin oase. Și Apple testează un gadget similar

Comentează
Jeff Bezos și Michael Bloomberg, printre cei mai mari donatori americani din 2020. Jeff Bezos în costum cu logo-ul Amazon în spate

Amazon lucrează la realizarea unor ochelari inteligenți care vor permite folosirea asistentului virtual Alexa, în vreme ce sunetul va fi transmis către urechea utilizatorului prin conductivitatea oaselor, scrie Financial Times, care citează surse.

Transmiterea sunetului prin intermediul oaselor craniului nu este o tehnologie nouă, dar nu a fost implementată până acum, cu excepția unui smartphone lansat de grupul chinez Xiaomi anul trecut. Dispozitivul vibrează, iar aceste vibrații ajung la timpan și sunt ”traduse” în sunete de către creier.

Ochelarii arată ca unii normali și sunt proiectați să arate ca unii obisnuiți, astfel încât să fie purtați confortabil. Dispozitivul se va putea conecta wireless la un smartphone.

Amazon l-a angajat în 2014 pe Babak Parviz, fondator al Google Glass, iar acesta a fost implicat în proiectul ochelarilor Amazon. De asemenea, alți câțiva cercetători, ingineri și proiectanți de la Google Glass s-au mutat la Amazon, după cum arată profilele lor de LinkedIn.

Sistem de securitate a locuinței

De asemenea, Amazon își extinde și gama de dispozitive pentru ”casa inteligentă” prin realizarea unui sistem de securitate a locuinței. Această cameră se va putea conecta la internet, dar și la gadgeturile Amazon Echo și Echo Dot. Mai mult, prin intermediul Amazon Echo Show, un gadget destinat bucătăriei sau apelurilor video, utilizatorii vor putea vedea în timp real ce filmează camera sau când le ajung cumpărăturile.

Pe urma Google Glass

Intrarea Amazon în domeniul ochelarilor inteligenți vine după ce Google a mai încercat o dată acest lucru prin intermediul Google Glass. Aceștia avea doar o lentilă, costau mult și au fost un eșec.

Ulterior, însă, Google a revenit asupra proiectului și a lansat acum versiunea Enterprise Edition. Aceasta a fost anterior testată de către companii precum Boeing, DHL, General Electric, AGCO și Volkswagen, iar acum vine cu o cameră mai bună, adică de 8 megapixeli față de 5 megapixeli, cât era pe ediția anterioară, o baterie care ține mai mult, o versiune mai rapidă de Wi-Fi și un procesor, plus un led roșu care se aprinde atunci când camera înregistrează.

Apple ar lucra la ochelari care proiectează imaginea pe retină cu lasere

De asemenea, și Apple ar lucra la un dispozitiv asemănător. Presa a scris în aprilie că Apple lucrează la o pereche de ochelari inteligenți care vin cu lasere ce proiectează imagini direct pe retină.

La acel moment, mai multe prototipuri erau în teste în Cupertino, California, unde este localizat sediul Apple. Și din cauza acestor teste au avut loc o serie de accidente. Concluziile inspectorilor de siguranță și sănătate au fost notate într-un raport, care a ajuns ulterior la site-ul de tehnologie Gizmodo.

În raport se menționează că un utilizator a experimentat ”discomfort în ochi și a spus că a putut vedea flash-ul laserului în câteva momente din studiu. Liderul studiului a trimis-o la optometrist și a securizat prototipul pentru analiză”. Incidentul ar fi avut loc în data de 21 februarie.

Facebook, Snap și Microsoft

În fine, pe lângă aceste companii și Snap, compania care deține aplicația Snapchat, a lansat ochelarii Spectacles, în vreme ce Microsoft are proiectul HoloLens.

De asemenea, Facebook ar testa o serie de ochelari sau căști care se montează pe capul utilizatorilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă