Cadrele medicale din cadrul Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavormati din Botoșani au intrat în alertă şi fac, în prezent, obiectul unei anchete epidemiologice, după ce un adolescent din judeţul Suceava a fost confirmat cu COVID-19, în ciuda asigurărilor medicilor suceveni că acesta nu are nimic.

La această situaţie s-a ajuns după un incident care a avut loc în localitatea natală a adolescentului de 17 ani, pe 20 mai. Acesta se afla în Hânţeşti, judeţul Suceava şi se plimba cu bicicleta în apropierea casei părinţilor.

La un moment dat băiatul s-a dezechilibrat şi a căzut, aterizând pe mâna stângă. Ulterior acesta a simţit o durere puternică, motiv pentru care şi-a alertat părinţii, iar aceştia l-au transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi. De aici, adolescentul a fost transferat la Secţia de Pediatrie de la Botoşani, scrie Monitorul Botoșani.

Adolescentul a fost preluat de compartimentul de ortopedie pediatrică, fiind suspect de o fractură de antebraţ stâng. La internare, conform protocoalelor stabilite de conducerea spitalului şi de cei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), s-a dispus totuşi testarea pentru COVID şi cu analize de laborator, iar, spre surpriza medicilor, acestea au venit pozitive, o zi mai târziu, tot personalul intrând în alertă.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

După primirea rezultatului pozitiv a fost anunţată imediat Direcţia de Sănătate Publică, instituție care a declanşat o anchetă, la finalul căreia s-ar putea ajunge până la izolarea cadrelor de pe secţia de ortopedie, şi aşa puţine la număr. “În prezent este în desfăşurare o anchetă epidemiologică. La finalizarea acesteia se vor lua măsurile care se impun, în funcţie de concluzii”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI