Anchetă în urma tragediei feroviare din Italia. Șefii de gară de unde au plecat trenurile au fost suspendați

Comentează

Mai multe persoane sunt cercetate în urma tragediei feroviare din sudul Italiei, soldate cu 27 de morți. Totodată, șefii de gară din stațiile staţiile Corato şi Andria, de unde au plecat trenurile care s-au ciocnit frontal, au fost suspendați din funcție. Procurorii italieni îi acuză pe cei cercetati, cel mai probabil angajați ai companiei Ferrotramviaria, cea care deținea garniturile, de dezastru feroviar din culpă și omucidere multiplă din culpă.

Anchetatorii italieni nu au menționat cine sunt persoanele cercetate și ce rol au jucat, relatează La Repubblica. Ancheta încearcă să stabilească cauzele accidentului de marți, iar primele indicii par să sugereze că mai mulți factori au dus la această tragedie feroviară. Mai precis, unul dintre trenuri avea întârziere, ambele circulau cu viteza maximă, iar în zona în care s-a produs accidentului vizibilitatea este aproape zero. În plus, sistemul de comunicare este depășit.

[libgallery id="1538221"]

Directorul companiei care deţinea garniturile a explicat că, cel mai probabil, mecanicii de locomotivă nici măcar nu au încercat să frâneze, pentru că “ghinionul este că au ajuns faţă în faţă la ieşirea dintr-o curbă”.

Această ipoteză ar putea fi confirmată de analiza cutiilor negre de la bordul celor două trenuri, ce au fost recuperate de la locul accidentului marţi.

O altă problemă, este sistemul telefonic depăşit folosit de şefii de gară pentru a se informa cu privire la mişcarea unor trenuri care rulează pe aceeaşi linie de cale ferată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
20:46
„Senzație de libertate!” Un bărbat a cumpărat un oraș abandonat și locuiește singur acolo. Cât a plătit americanul
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
Analiză
20:38
Raport „Education at a Glance 2026”: România, pe ultimul loc în OCDE la finanțarea educației, cu un sfert dintre tineri fără liceu și 81% dintre români fără facultate
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri