Andrei are peste 300 de celule canceroase la cap. Pentru tratamentul care îi oferă o șansă la viață, micuțul de cinci ani are nevoie de 12.000 de lei

Comentează
Arhiva foto

Nu a împlinit cinci anișori, dar destinul l-a încercat cât pentru o viață de om. A învins o dată cancerul, leucemia care-i invadase trupul fraged încă de când abia trecuse de pragul vârstei de doi ani. Acum, când totul părea să fi intrat în normal, în plin tratament cu citostatice, micuțului Andrei Constantinescu, din Deva, i-au fost descoperite sute de celule canceroase la cap. O nouă lovitură năprasnică pentru bieții părinții care, pentru a relua lupta împotriva cumplitei boli care a recidivat în corpul lui Andrei, pentru a putea privi cu speranță către ziua de mâine, au nevoie de 12.000 de lei.

Analizele copilașului - un adevărat luptător în fața cruntei boli care l-a chinuit în ultimii ani -, nu prevesteau nimic rău. Andrei trecuse cu bine de etapa chimioterapiei injectabile și, pentru că rezultatele fuseseră bune, a fost externat și urma acasă un tratament cu pastile. Niște dureri de cap însoțite de senzații de vărsături, imposibilitatea de a merge drept chiar și pe distanțe scurte, dar și faptul că băiețelul a început să stâlcească brusc anumite cuvinte i-au alarmat pe părinți. Examenele computerizate au scos la iveală un diagnostic înfiorător: hipertensiune intracraniană, edem cerebral și peste 300 de celule canceroase care au invadat capul lui Andrei.

”O celulă canceroasă adormită de pe vremea când îl tratam de leucemie s-ar fi înmulțit și s-a instalat la cap...”

”Am fost distruși la aflarea diagnosticului. Copilul meu era sub tratament...Nu ne putem explica ce s-a întâmplat. Cred că totul s-a declanșat într-o noapte. Dimineața, acum vreo două săptămâni, am observat că ochiul stâng trage într-o parte, că vorbește greu și că nu mai poate să meargă drept. Apoi au început durerile mari de cap. O celulă canceroasă adormită de pe vremea când îl tratam de leucemie s-ar fi înmulțit și s-a instalat la cap...”, încearcă să înțeleagă Bianca, mama lui Andrei, ce ar fi putut declanșa reinstalarea cruntei maladii.

Medicii i-au descoperit lui Andrei peste 300 de celule canceroase la cap

Vestea că trupul lui Andrei a fost iar atacat de cumplita boală, ascunsă acum sub altă formă, le-a mutat din nou viețile în spital. În spitalul care le mai fusese casă cu lunile pe perioada primului tratament, cel împotriva leucemiei. Vor iar urma alte luni chinuitoare de investigații amănunțite și tratament. Copilașul care se agață de fiecare zi din viața lui a început în regim de urgență un program intens de chimioterapie. Medicii care i-au descoperit cele peste 300 de elemente canceroase la cap au stabilit, pentru această primă etapă a tratamentului, patru serii de chimioterapie care se vor întinde pe durata câtorva luni, perioadă la finele căreia vor lua decizia unui transplant de celule stem. Totul va depinde de cum va rezista trupul și așa slăbit al micuțului care înfruntă cu curaj boala, dar și destinul potrivnic.

Micuțul stă chiar și câte 35 de ore la perfuzie

”Nimeni nu poate să-mi garanteze cum va reacționa corpul copilașului meu, în timp, la atâtea citostatice...Sunt chimicale agresive care îi fac bine, dar...Stă, sărăcuțul, și câte 35 de ore la o perfuzie. Face puncții medulare...E chinuitor, e dureros, dar nu avem ce face. Stau lângă el, mă joc cu el, încerc cum pot mai bine să-l fac să nu sufere. Încerc să-i alin fiecare suferință...Am mai trecut noi prin asta, o să reușim...”, spune cu sufletul chinuit dar plin de speranță, mama lui Andrei.

”Îi rog pe toți aceia care vor auzi povestea lui Andrei, care vor afla de suferința lui, să ne ajute cu ce pot...”

Însă, pentru acest nou război nedrept pe care este obligat să-l ducă iar cu cancerul, Andrei are nevoie de 12.000 de lei. Nu este o sumă calculată la leu, însă, experiența lunilor trecute le-a arătat bieților părinți cam cât au fost nevoiți să scoată din buzunare pentru tratamente, investigații, medicamente, haine și chiar pentru jucăriile care îi mențin ridicat moralul copilașului atacat pentru a doua oară de cancer.

”Vom sta în spital, aici, la Timișoara (n.r. Spitalul Județean Luis Țurcanu) câteva luni. O serie de chimio se întinde pe durata unei luni sau chiar a unei luni și jumătate. Andrei face cinci zile la rând tratament apoi așteptăm ca analizele să revină într-un punct normal care să permită continuarea ședințelor. Apoi va urma transplantul de celule stem...Veniturile noastre nu ne permit să continuăm procedurile medicale fără ajutor din partea oamenilor cu suflet. Oricât de mic ar fi acela, pentru noi este binevenit...De aceea, îi rog pe toți aceia care vor auzi povestea lui Andrei, care vor afla de suferința lui, să ne ajute cu ce pot...”, este rugămintea unei mame care pentru a doua oară își vede copilul captiv în ghearele cancerului.

Cei care doresc să-l ajute pe Andrei, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ANDREI».

Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier:RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RONRO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen BankRedirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
18:32
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
18:58
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
Ultimele știri
19:56
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
19:53
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
19:49
Cât costă cu adevărat să-ți conduci mașina 100 km. Ce alte cheltuieli suporți când parcurgi la volan această distanță
19:23
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare