Personalul din cadrul Ministerului Agriculturii, precum și din cadrul instituțiilor aflate în subordinea MADR, cu atribuții privind colectarea/centralizarea datelor furnizate de operatorii economici în legătură cu stocurile de produse agroalimentare/capacitatea de producție deținute, precum și datele de identificare ale acestor operatori este obligat să completeze o Declarație pe propria răspundere prin care se obligă să nu divulge datele despre care are cunoștință decât persoanelor autorizate în acest sens.

Adrian Oros. Foto: Hepta
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Foto: Hepta

Nerespectarea prevederilor ordinului atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, avertizează Ordinul Ministrului Agriculturii 107/14 aprilie 2020.

Angajații Ministerului Agriculturii, obligați să nu divulge secrete despre stocurile de hrană. Cine încalcă ordinul, dosar penal

Potrivit sursei citate, odată cu semnarea Declarației de confidențialitate, angajații Ministerului Agriculturii și cei ai instituțiilor aflate în subordinea MADR se obligă să nu divulge informațiile despre stocurile agroalimentare, datele de identificare ale operatorilor atât pe durata raportului de serviciu, cât și pentru o perioadă de doi ani după încetarea acestuia.

Angajații Ministerului Agriculturii, obligați să nu divulge secrete despre stocurile de hrană. Cine încalcă ordinul, dosar penal

Justificarea MADR

Ordinul este justificat în Referatul semnat de secretarul de stat MADR, Emil Florian Dumitru:

”Urmare a crizei provocată de noul coronavirus, în perioada declarări stării de urgență, în România au fost afectate numeroase sectoare de activitate.
Închiderea granițelor și restricțiile de călătorie între statele europene au redus mobilitatea persoanelor, dar și a mărfurilor.

Pentru a asigura necesarul de hrană și apă pentru populația României, cât și pentru sectorul zootehnic, prin asigurarea unor stocuri/stocuri de rulaj din principalele alimente de bază la marii operatori economici din industria alimentară/comerț apreciem necesar și oportun emiterea unui ordin prin care ministrul agriculturii să dispună de personalul Ministerului Agriculturii, precum și din cadrul instituțiilor aflate în subordinea MADR, cu atribuții privind colectarea/centralizarea datelor furnizate de operatorii economici în legătură cu stocurile de produse agroalimentare/ capacitatea de producție deținute, să fie obligat să completeze o Declarație pe propria răspundere prin care se obligă să nu divulge datele despre care are cunoștință decât persoanelor autorizate în acest sens”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.