Potrivit Mediafax, costul unui autobuz dotat cu motor Euro 6 este de 300.000 de euro.

”Am pus în circulaţie 15 autobuze articulate de tip Mercedes, de ultimă generaţie, cu motoare Euro 6, cel mai scăzut grad de poluare, au un consum redus de carburant, costul unuia fiind de peste 300.000 de euro. Noile autobuze au 18 metri lungime, sunt dotate cu aer condiţionat, wifi, camere video interior şi exterior, trapă pentru cărucioare rulante, folosite de persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru landouri de bebeluşi. În premieră, sunt echipate cu un sistem audio de informare a nevăzătorilor aflaţi în staţii. Este instalat un difuzor audio la exteriorul primei uşi din faţă de unde o voce va anunţa la intrarea în staţie numărul liniei şi direcţia spre care se îndreaptă. În plus, în interior, autobuzele sunt dotate cu panouri care afişează succesiv staţiile de transport în comun”, a declarat directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, Liviu Neag.

Sursa citată a menționat că noile autobuze au 144 de locuri, din care 39 pe scaune, şi vor circula pe traseele lungi din oraş.

Primarul Emil Boc a spus că autoritățile locale vor să modernizeze flota de transport public, să prioritizeze transportul în comun din oraş şi să ofere condiţii civilizate.

„În luna mai, vom avea primele autobuze electrice, avem o comandă de până la 40 astfel de autobuze, şi se derulează o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea a 22 de tramvaie şi a altor 60 de autobuze şi troleibuze. Transportul public reprezintă viitorul mobilităţii urbane a Clujului. Vrem să construim un oraş pentru clujeni, pentru cetăţeni, nu pentru maşini”, a spus Boc.

Treptat, pe măsură ce autobuzele noi vor intra în circulație, cele mai vechi vor fi scoase din trafic.

În Cluj-Napoca sunt 40 de linii de autobuz şi 22 de linii de transport metropolitan, spre localităţile limitrofe.

Citește și: Patronul grupului Tengelmann este dat dispărut în Munții Alpi, de sâmbătă. Salvatorii nu cred că mai e în viață

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.