Un bărbat în vârstă de 64 de ani este autorul atacului armat din Las Vegas

Comentează

Un bărbat în vârstă de 64 de ani este autorul atacului armat din Las Vegas, cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite.  Stephen Paddock este cel care a deschis focul dintr-o cameră a hotelului Mandalay Bay, împușcând oamenii aflați la un festival de muzică. Bilanțul este unul dramatic. Cel puțin 50 de oameni au fost uciși și peste 200 au fost răniți.

La mai multe ore de la măcelul din Las Vegas, autoritățile au anunțat numele celui care a provocat cel mai sângeros atac din istoria Statelor Unite. Stephen Paddock, un rezident din statul american Nevada, este cel care a tras cu o mitralieră asupra miilor de oameni care se aflau la festivalul de muzica Route 91.

Acesta a deschis focul dintr-o cameră aflată la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay, situat peste drum de zona în care era organizat concertul country. Șeriful din Las  Vegas a declarat că acesta este "un lup singuratic", dar și că acesta a fost împușcat mortal. O echipă SWAT a aruncat în aer ușa camerei sale de hotel pentru a ajunge la el.

Motivul atacului este în continuare cercetat. Între timp, polițiștii au reușit să dea de soția acestuia, persoană care era căutată pentru a fi audiată.

Între timp, ies la iveală și mai multe detalii despre el. Acesta locuia în orășelul Mesquite, locuința sa fiind percheziționată acum de autorități. Bărbatul nu avea cazier, neavând nici măcar un contact cu autoritățile locale.

"Nu știm multe despre Stephen Paddock. Locuiește aici, în orășelul nostru. Nu a avut niciun contact cu el în trecut", a afirmat un purtător de cuvânt al poliției din acest orășel. Astfel, bărbatul nu a ajuns deloc în atenția autorităților, nici măcar pentru vreo abatere în trafic.

Citește și:

  1. VIDEO | Mărturii șocante de la atacul armat din Las Vegas. Dan Bilzerian, supranumit „regele Instagramului”: „O fată a fost împușcată în cap”
  2. VIDEO | Momentul în care a fost deschis focul la festivalul din Las Vegas. Au fost trase sute de focuri de armă
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fată cu ochelari de soare pe acoperișul unei clădiri înalte
12:48
Aruncau cartofi de pe un bloc pe altul ca să tragă cabluri. Povestea incredibilă a adolescenților care au conectat tot Bucureștiul la internet în anii '90
Drone de război (2)
12:46
Al doilea mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a fost doborâtă în Ucraina, anunță MApN
MONDEN
Florin piersic la MasterChef
12:53
Cum l-a numit Florin Piersic pe Florin Dumitrescu, după apariția actorului la „MasterChef” 2026. „O lecție de eleganță”
Olimpia Melinte | sursa foto: PR
Exclusiv
11:20
Decizia luată de Olimpia Melinte după mulți ani de actorie: „De aici a pornit”
POLITIC
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
13:04
Un student a creat o aplicație care găsește cea mai ieftină benzinărie, în Italia: „Economisesc 10 euro la fiecare plin”
13:01
Un robot cu ochelari de soare, lanț de aur și mustață falsă, „reținut” de polițiști. Ar fi pipăit o tânără de 16 ani, în Germania
12:59
O trecere de pietoni cu sistem LED smart te conduce în câmp, în județul Brăila
Analiză
12:57
Ce câștigă Rusia din acordul privind motorina cu SUA și de ce îi convine lui Donald Trump
TRENDING
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Vedere urbană cu o biserică istorică din Sofia, Bulgaria
12:07
Un oraș aflat la câteva ore de condus de România, pe lista celor mai bune destinații de city break pentru 2027: „Istorie antică și cultură contemporană”
Cea mai veche epavă din lume, descoperită de arheologi, în Turcia Amfore vechi de 4700 de ani au fost găsite pe fundul mării. Sursă foto: Captură video: ahaber.com.tr..
11:04
Cea mai veche epavă din lume, descoperită în largul coastei Turciei. Este plină cu amfore vechi de 5.000 de ani: „O capsulă a timpului pe fundul mării
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
Un bărbat de 100 de ani din China stă pe un pat pliant, poarta o bluza alba si pantaloni albastri
10:56
Un bunic de 101 ani face exact ce mulți evită pentru sănătate. Obiceiul său a devenit viral
Un bărbat pune un trandafir alb peste un sicriu
10:30
Părinții o credeau moartă, dar adolescenta s-a trezit în sicriu, chiar în timpul priveghiului funerar, în Guatemala
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
12:40
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Greșeala care a costat scump instituția financiară
perchezitii-diicot-fbi-14-octombrie-2026
12:04
Percheziții DIICOT și FBI în București și trei județe. Lamborghini, Rolls-Royce și teancuri de bani acasă la suspecții care aduceau mașini din SUA
Șobolani pe un trotuar din București
11:52
De ce a fost invadată de șobolani zona Piața Sf. Vineri din București și ce măsuri se iau
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice