AVERTISMENT: Timpul insuficient pentru conformarea la Directiva tutunului dăunează grav afacerilor legale. LA VARĂ, piața va fi invadată de ȚIGĂRI ADUSE CALNDESTIN

Comentează

Producătorii de ţigări i-au cerut, astăzi, într-o scrisoare, premierului Dacian Cioloş amânarea cu şase luni a termenului de conformare a producţiei la noile prevederi din Directiva tutunului (2014/40/UE). În caz contrar, avertizează ei, există riscul blocării pieţei.

Directiva europeană fost aprobată în 2014 şi va trebui să devină lege românească până pe 20 mai. Dacă nu va fi promulgată până atunci, România va intra în procedura de infrigement. Companiile din domeniu susţin că nu vor avea timp să facă toate modificările necesare pentru conformare.

De aproape doi ani, producătorii de țigarete cer autorităților, în mod repetat, adoptarea cât mai rapidă a legii referitoare la Directiva tutunului, explicând în toate comunicările oficiale că sunt necesare șase luni pentru adaptarea producției la noile cerințe. Astfel, pentru conformarea producției la 20 mai 2016, era nevoie ca legea și normele de aplicare să fi fost publicate până la începutul lui decembrie 2015. Ca urmare, companiile sunt deja în situație de avarie. Dacă fabricile nu vor mai putea produce, piața legală se va bloca tocmai la vară, în perioada de vârf, iar pierderile la buget vor fi, în medie, de circa 250 milioane de euro lunar, reprezentând taxe și contribuții. Comerțul ilegal cu țigarete, care a ajuns în noiembrie 2015 la 17,5%, va crește rapid, în condițiile în care produsele legale nu vor mai fi disponibile.

În aceste condiții, ”riscăm o criză a țigaretelor legale în perioada verii, când sunt cele mai mari vânzări. Dacă piața legală se blochează, România va fi inundată cu țigări produse în garaje din Ucraina, Macedonia, Moldova. După 20 mai, noi nu mai avem voie să punem pe piață decât țigări produse până la acea data, în limita stocurilor disponibile. Și nu vor fi cine știe ce stocuri, pentru că legea ne permite să creștem producția de la o lună la alta doar cu 10%”, precizează Gilda Lazăr (foto), director la o companie internațională de tutun.

Arhiva foto

FOTO: Vlad Chirea

Pentru că Directiva însăși prevede 20 mai 2016 ca dată limită de transpunere, dar și de conformare a producției la noile cerințe, România nu este într-o situație singulară. Mai multe state UE sunt în întârziere dar, de exemplu, în proiectele de transpunere, Polonia și Danemarca prevăd perioade de tranziție necesare producției de până la nouă luni, pentru a nu pune în pericol veniturile la buget.

Producătorii au arătat astăzi, practic, de ce sunt necesare șase luni pentru adaptarea producției la cerințele Directivei tutunului, care nu a fost încă transpusă în legislația națională. Reprezentanții fabricii de tutun de pe platforma Pipera au explicat în detaliu etapele și timpul alocat pentru fiecare operațiune de pregătire și tipărire a ambalajelor, operațiuni executate în străinătate, de furnizori globali, precum și în ce constă producția propriu-zisă, adică fabricarea și împachetarea țigaretelor, în fabricile producătorilor de tutun din România.

Pe piața locală sunt produse și comercializate circa 150 de sortimente de țigarete. Anul trecut, în România, au fost fabricate circa 1,2 miliarde de pachete de țigarete. Toate ambalajele necesare producției au fost concepute și tipărite în străinătate de către furnizori specializați.

Arhiva foto

Înainte de tipărire, trebuie pregătite desenele tehnice și ștanțele cu avertismentele de sănătate și adaptate designul și grafica pentru fiecare dintre cele 150 de sortimente. Această pregătire este făcută de doar două companii globale care deservesc toți producătorii de tutun din Europa.

Directiva europeană va elimina tutunul cu arome speciale, precum cel mentolat şi tutunul cu aditivi şi va întinde avertismentele de sănătate pe cel puţin 65% din suprafaţa pachetului de ţigări, pe faţă şi pe spatele pachetului. În prezent, avertismente sub formă de text sunt de 30% pe faţă şi de 40%, plus un chenar pe cealaltă faţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Femeie cu o umbrelă întoarsă de vânt. Persoană nefericită care suferă din cauza vremii furtunoase
12:30
Vremea se răcește brusc în București: de la 29 la 15 grade. ANM a emis Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și vânt
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
10:37
Judecătorii au amânat pentru marți decizia privind cererea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv
MONDEN
Andreea Ibacka
12:22
Imagini rare cu Andreea Ibacka și mama ei. Vedeta a sărbătorit-o pe cea care i-a dat viață. „La mulți ani!”
Virgil Iantu
12:14
Virgil Ianțu, reacție după discursul lui Mugur Mihăescu din Parlament: „Este revoltător”
POLITIC
Luca Niculescu este surprins zâmbind în timp ce vorbește la un microfon și gesticulează ușor cu mâna stângă.
09:26
Luca Niculescu vrea ca până joi să aibă lista de miniștrii și programul de guvernare: „Nu promit miracole”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Administrația Prezidențială
08:56
Luca Niculescu propune un acord politic pe șase luni, pe fondul cerințelor PSD și al refuzului PNL de a intra la guvernare: „A venit momentul să accelerăm”
Ultimele știri
Analiză
13:00
Cum evoluează piața imobiliară în plină criză: „Avem unul din cele mai ridicate grade de aglomerare a locuințelor”
12:54
Un model AI Anthropic a trimis un pont fals poliției într-un caz de crimă: ce s-a întâmplat în timpul testului scăpat sub control
12:53
Aplicația TollRo continuă să facă probleme: segmente de drum lipsă și timpi uriași de așteptare. Ce vor transportatorii
12:38
Trucurile ascunse din Waze pe care orice șofer trebuie să le știe: de la coduri secrete la navigația ghidată de propria voce
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11:00
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Arilje, Serbia
12:23
A găsit un cufăr vechi în pod, iar când a văzut ce era înăuntru, a rămas fără cuvinte și a vândut casa în mai puțin de 10 zile
ruby mcnally, salt parașuta 100 de ani
12:18
O femeie de 100 de ani iubește să facă sărituri din avion: „Plutești pur și simplu”
Târg de Crăciun Craiova
12:01
Târgul de Crăciun din Craiova, desemnat cel mai bun târg de Crăciun din Europa: „Turiștii găsesc tot ce le place”
Marlena Manko
10:27
„Mi-au căzut dinții în avion”. Ce a pățit o coafeză cunoscută din Polonia după ce s-a dus la dentist în Turcia
Plaja Railay din Krabi, Thailanda
10:26
Vacanțele în Thailanda ar putea deveni mai scumpe. Guvernul pregătește o nouă taxă pentru turiștii care pleacă din țară cu avionul
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Turnul de control de la Aeroportul Tuzla a devenit viral pe internet datorită mai multor pisici care „supraveghează” traficul aerian alături de angajați. Foto: Facebook / PeDrumuri
11:54
Nimic nu mișcă fără acordul pisicesc la Turnul de control Aeroportul Tuzla: „Dacă toate instituțiile ar proceda așa, aș plăti mai cu drag impozitele”
Furtună cu fulgere și cer înnorat peste un oraș, cu două fulgere care lovesc pământul în fundal
10:17
Temperaturi scăzute, ploi de până la 40 l/mp și ninsori la munte. Meteorologii ANM au emis cod galben de vreme rea
Oana Țoiu, la seminarul „The Black Sea Security Seminar ’26 - Secure Euxeinos, Secure Europe”. Sursa foto: Facebook / Ministerul Afacerilor Externe
ExclusivInterviu
10:00
Mihai Chihaia, analist în securitate europeană: „Este nevoie de mai mult leadership de idei la Bruxelles, din partea României, pentru consolidarea securității maritime”
Avertizari imediate vreme rea România
09:02
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România cu ceață și vijelii cu rafale de până la 120 km/h
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru