Ilie Matei, șofer de TIR care administrează una dintre cele mai urmărite pagini de facebook, Ilie Matei-„Omul soselelor”, a spus povestea micuțului Tudor și a cerut ajutorul colegilor camionagii. Iar aceștia s-au mobilizat exemplar și, după puțin mai mult de două luni, Ilie Matei i-a anunțat că eforturile lor nu au fost zadarnice.
„Datorita voua, soferi, transportatori, oameni din afara acestei branse, firme si oameni de rand, familia Radu este astazi din nou „completa „. Micutul Tudor, copilul colegilor nostri, astazi a fost externat de la clinica din Turcia unde prin interventia chirurgicala platita din donatiile voastre, i-am dat o sansa la o viata normala.
Va readuc aminte….25.000 euro a costat interventia+ spitalizarea la clinica din Turcia iar acesta minune ati facut-o voi, cei cu care ma mai cert, ma mai consult, oameni cu care mai schimb idei prin intermediul acestei pagini. Radu Tudor a primit o viata noua, datorita voua!! Va multumesc si mă inclin!
Niciodata nu as fi crezut ca prin povestirile, ideile sau aberatiile mele puse in randuri pe acesta pagina, voi strange atatia oameni buni gata sa ajute cand este cazul. Nu stiu daca cuvintele incălzesc cu ceva, dar sa stiti ca acest copil va sti toata viata lui ca colegii de pe sosele a lui tati i-au salvat viata!!
El este exemplu clar ca patronatul, soferii si toti oamenii din transport, cand este necesar, lasa orgoliul deoparte si uniti creeaza lucruri minunate! Pe sosele ne avem doar unii pe ceilalti!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro