Brașovul reduce iluminatul public pentru a economisi energie. Primăria estimează un consum mai mic cu 35%

Comentează
Imaginea surprinde o vedere aeriană a centrului istoric al Brașovului, cu Piața Sfatului, Casa Sfatului și Biserica Neagră în prim-plan. În fundal se întind dealurile împădurite care înconjoară orașul, oferind un contrast spectaculos cu acoperișurile roșiatice ale clădirilor istorice.

Primăria Brașov a anunțat noi măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică în oraș. Începând de miercuri, 5 august 2026, iluminatul public va funcționa cu un flux luminos redus cu 20% între orele 22.00-24.00 și cu 50% după miezul nopții. De asemenea, luminile de pe străzi vor fi aprinse cu 30 de minute mai târziu și stinse cu 30 de minute mai devreme, conform News.ro.

Brașovul stinge lumina pe timp de noapte

„Între orele 22.00 - 24.00, fluxul luminos se reduce cu 20%, după ora 24.00 fluxul luminos se reduce cu 50%. Începând de astăzi, iluminatul public se va aprinde cu 30 de minute mai târziu şi se va stinge cu 30 de minute mai devreme. Această măsură va putea fi adaptată şi în funcţie de situaţia iluminatului natural, pentru a menţine siguranţa circulaţiei pietonale şi rutiere la acelaşi nivel”, a transmis Primăria Brașov.

Implementate printr-un sistem de telegestiune, aceste măsuri sunt deja utilizate de mai mulți ani, dar acum au fost ajustate pentru a crește eficiența energetică. Conform estimărilor municipalității, consumul de energie pentru iluminatul public va scădea cu 35%.

În plus, autoritățile locale colaborează cu operatorul de transport public pentru a găsi soluții de reducere a consumului de energie electrică la mijloacele de transport, fără a afecta însă calitatea serviciilor pentru călători. Totodată, pentru a economisi resurse, Primăria Brașov a decis oprirea sistemului de climatizare în sediile sale.

Măsurile, aplicate și în alte orașe din țară

Măsuri similare pentru reducerea consumului de energie au fost adoptate și de alte mari orașe din țară, inclusiv București. Deciziile vin în contextul necesității de a optimiza consumul energetic și de a reduce costurile.

Viceprimarul Timişoarei, Ruben Laţcău, a anunţat marţi, 4 august 2026, oprirea temporară a iluminatului arhitectural la mai multe clădiri emblematice, inclusiv la Catedrala Mitropolitană şi Opera Naţională. Decizia face parte dintr-un plan de reducere a consumului de energie al oraşului. Alte 20 de clădiri urmează să fie afectate de măsură în zilele următoare.

România, afectată de criza energetică

În urma apelului lansat de premierul interimar Ilie Bolojan pentru reducerea voluntară a consumului de energie, în contextul crizei actuale, autoritățile au îndemnat cetățenii, companiile și instituțiile publice să adopte măsuri de economisire. Oficialul a precizat că un astfel de efort colectiv dă deja rezultate, fiind înregistrate scăderi ale consumului în orele de vârf, deși intervalul de seară rămâne cel mai solicitant pentru sistemul energetic.

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, nu a primit vreo propunere privind reducerea activităţii la metrou pe fondul crizei energetice. El a susținut că transportul cu metroul se află în vârful priorităţilor şi că reducerea consumului trebuie să vizeze alte sectoare. Cu toate acestea, s-a observat că marți garniturile de metrou au circulat la distanțe mai mari, 7 minute pe M2 față de 4 minute în mod obișnuit.

Prima măsură vizibilă adoptată de hotelul Hilton Garden Inn Bucharest Old Town vizează iluminatul arhitectural și decorativ de la exterior. Începând cu ora 23.00, toate firmele luminoase care pun în valoare fațada clădirii sunt oprite complet până a doua zi dimineață, iar aerul condiționat din spațiile comune va fi redus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!